September 8

Primul meu concurs de MTB

Pe 5 septembrie am participat la primul meu concurs de MTB, la Luncaviţa. Fără un obiectiv clar (nici nu aveam cum altfel, dată fiind pregătirea fizică şi tehnică) decât acela să fiu la start la ora potrivită şi să mă lansez în cursa pentru a-mi testa limitele. bw1 Fără să-mi fac încălzirea corespunzătoare, cu timp preţios pierdut pe prima urcare până aproape de zona de creastă, când pe ultimii aproximativ 100 de metri am început să depasesc şi eu mai mulţi participanţi, am rămas singur cam pe 70% din restul traseului. Cu depăşiri sporadice de alţi concurenţi, cu circa jumătate de litru de apă băută şi cu o bucată de portocală mâncată în fugă (nici aceea toată), cu ceva timp câstigat pe celelate urcări apărute şi pierdut mult timp (explicabil sau poate nu) pe coborâri, am reuşit astfel să termin traseul. Am pedalat – zic eu – cam la 80% din potenţialul avut în ziua respectivă, prin urmare odată ajuns la finish nu am fost prea obosit.
explorer1
Clasarea nu putea fi alta decât este… însă aş fi un prefăcut să spun că nu am fost curios de locul ocupat! Dacă mă mulţumeste? Nu. Pentru că ştiu că puteam mai mult dacă eram mai bine antrenat, mai motivat atunci când m-am trezit singur prin pădure (preţ de vreo 15 minute parcă eram la plimbare într-o tură obişnuită, nu la concurs), unde mai punem la socoteala ca stiam traseul destul de bine, parcurgându-l de cam trei ori (m-am mai şi rătăcit) în ultimele trei saptămâni. La fel, prima urcare am facut-o de ”n” ori anul acesta, dar pe o bună porţiune din ea nu am putut respira aşa cum trebuie, unde o senzaţie uşoară de rău de la stomac m-a ţinut captiv într-un ritm prea lejer (o fi tracul?!).
explorer2
Una peste alta, în ansamblu m-am simţit bine, a fost o experienţă frumoasă pe care vreau sa o repet într-o nouă zi cu soare, tot alături de membrii Bike Works, oameni plini de voie buna si foarte săritori (altfel nu puteam să ajung odihnit la concurs), dar şi de alţi pasionaţi de mersul pe bicicletă cu care ne-am întâlnit, am vorbit, am glumit şi am depănat amintiri în zona de start-finish. Nu în ultimul rând le multumesc celor de la Mausbike care mi-au reglat perfect bicicleta în zilele premargătoare concursului, astfel încât nu am întâmpinat absolut nici o problemă tehnică pe traseu.
bw2
Concluzie după Luncaviţa?!! Am înţeles încă odată dacă mai era nevoie că „lupta” cu mine, cu propriile limite, este cea mai grea, ceilalţi concurenţi fiind doar spectatori la ea.

Ovidiu Matache

September 16

RT: Creasta Măcinilor Integrală

Pentru duminică, 14 septembrie, se anunţa o tură medie spre grea în care ar fi trebuit să se meargă într-un ritm susţinut, astfel încât pe la ora 17.00 să se încheie la bac. Cel puţin asta şi-a dorit/programat Silviu, dar socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din Munţii Măcinului. Ca de obicei, întâlnirea s-a făcut la bac, la ora 8.15, astfel că s-a pornit în tură de la I.C. Brătianu într-un ritm destul de ridicat – cel puţin pentru mine. Cum mă obişnuiesc cu efortul mai greu iau distanţă de cei mai mulţi, dar reueşesc să mă lipesc repede de un grup mai mic; nu ne facem însă  probleme – de ce să ne grăbim când la Luncaviţa trebuie să-i mai aşteptăm pe Monica şi Robert care trebuie să vină din urmă întrucât au  pierdut bacul nostru? Motive sunt destule care să-mi justifice ritmul de a pedala… Aşa că dăm pedale într-un ritm acceptabil şi regrupăm  cu toţii în parcul central din Luncaviţa unde stăm cam o oră până când apar şi cei doi.

21

Un grup mai mic format ad-hoc de Cristian pleacă  mai rapid pentru a ajunge din timp la Galaţi, dar majoritatea preferăm adoptarea unei pedalări mai uşoare.  Aşa că drumul către Nifon îl  parcurgem destul de bine, mai ales că şoseaua şerpuieşte mult prin pădure – e umbră şi o temperatură acceptabilă. Continuăm apoi pe  şoseaua plină de gropi de la ieşire din Nifon către Balabancea, ne oprim puţin pentru alimentare cu apă şi ceva de mâncare, şi direcţia către creasta Munţilor Măcinului pe off-road.

56

Urcăm încet-încet pe drumul care ne duce până sus, facem o scurtă şedinţă foto la un punct de belvedere, dăm pedale pentru ca apoi să mâncăm puţin şi bine, o luăm iar din loc şi ajungem în zona de pădure, sus pe creastă. Faţă de săptămâna trecută, de la tura organizată de Radu, am găsit peisajul destul de schimbat: frunze multe uscate şi căzute, dar şi ceea ce mi-a dat destule bătăi de cap, şi nu numai mie, ci şi lui Teodor Jagate (ştie el) – crengi multe care ne lovesc din şi în toate părţile. Mai mult, una dintre aceste crengi căzute nu îşi poate găsi loc decât în zona schimbătorului – se îndoie patina, dar bine că am scăpat cu lanţul întreg.

89

Continuăm drumul pe traseul valonat de creastă, iar apa devine cel mai important subiect de discuţie. Mai avem mult până la Izvorul Italienilor? Cam două ore, apoi o oră şi…Ionuţ face pană. Zăbovim un pic, dar rămâne Radu cu el şi noi ne ducem întins la izvor, unde nu după mult timp apar şi cei doi. Urmează o pauză lungă, deşi e cam târziu – este ora 16.00. Conform planului, într-o oră ar fi trebuit să fim la bac.

1112

 

Dar de unde…Îmi mai revin după repriza de hidratare, pornim din nou la drum şi ca să evităm o urcare, împreună cu Silviu şi Mihai pe care l-a chinuit o problemă la un genunchi tot drumul pornim pe altă rută ca să regrupăm undeva mai jos, aproape de ieşirea din pădure către Văcăreni. Şi cum sunt înnebunit după coborâri nu durează mult şi…căzătură în praf. Din fericire nu e o lovitură zdravănă, doar la şold mă resimt. Îmi revin şi după jumătate de oră ne întâlnim iar cu toţii, în timp ce Robert meştereşte de zor la schimbătorul de pinioane la care renunţă. Se face în jur de ora 17.00 când intrăm pe drumul plin de praf care trebuie să ne scoată în apropiere de Văcăreni. Înainte cu un kilometru de a intra în şosea Silviu face şi el pană aşa că mai zăbovim.

1419

Mihai şi Cristi pleacă înainte, de aici e uşor, iar noi ceilalţi o luăm din loc ceva mai târziu. Deja încep să mă resimt,oboseala nu îmi mai dă pace. Silviu porneşte şi el rapid, Ionuţ, Teodor şi Radu pleacă şi ei grăbiţi, iar eu rămân mai în urmă cu Monica şi Robert. Din nou probleme mecanice la Robert – mai adăugăm o bucată de lanţ care să-i permită să ruleze single-speed pe un raport favorabil pe foia mare – treaba asta ne ia o jumătate de oră – şi apoi direcţia Galaţi. Mă chinui ceva pe digul către I.C. Brătianu, dar reuşim şi noi să trecem cu bacul de la ora 20.00, cu trei ore întârziere faţă de ceea ce s-a planificat.

Concluzie: a fost tură frumoasă, cu de toate, şi prima în care am parcurs înteaga crestă a Munţilor Măcinului, şi nu oricum – pe bicicletă.

Ovidiu M.

July 29

Mult a fost…

Privind în urmă la tura de sâmbata 26 iulie de până la Cârjelari, tură de 140 km-148 km (parerile sunt împărţite) nu pot decât să mă bucur că am reuşit să o duc la bun sfârşit alături de toată lumea. Pentru mine a fost însă o tură a contrastelor…
10527464_358109577647455_8925965902013098817_n 10462886_358109854314094_6333615094478905084_n
Ca de obicei reunirea lotului s-a făcut la trecere bac, primii kilometri de la I.C. Bratianu până la Garvăn i-am parcurs fără probleme, la fel şi dealul de după Garvăn către Jijila. Sub primele raze de soare am pedalat cu toţii într-un ritm bun, a urmat dealul de după Jijila care a cam scos sufletul din mine, pentru că am reuşit să-l abordez într-o viteză cam mare, astfel încât când am ajuns sus am avut nevoie de vreo sută de guri de oxigen straşnice, în repaus. Mi-am revenit după trei minute şi din nou în şa către Măcin unde am făcut o regrupare pentru hidratare.
10552361_358110634314016_1536221808092733551_n 10559752_358111047647308_9086270817351855634_n
Temperatura aerului începea să crească, am avut noroc însă de un uşor vânt din spate ce mi-a dat aripi până la Greci – nici nu ştiu când am ajuns la popasul Angelo, unde nu am zăbovit prea mult, doar o mica regrupare. Am luat direcţia Cerna, unde am mai stat un pic pentru realimentarea cu apă şi apoi tot înainte, kilometru după kilometru sub un soare care devenea tot mai arzător. Direcţia vântului s-a mai schimbat un pic, doar cât să ne fie ceva mai greu, dar fără probleme serioase. Am mai oprit pe ici pe colo să ne regrupăm, ne-am întâlnit inclusiv cu două grupuri de cicloturişti, doi erau din Franţa, iar celălalt din Serbia, Jone, făcea documentare a traseului Eurovelo 6 pentru ECF.
10384104_358111274313952_4623865928026141748_n 13875_358111330980613_844456284039025074_n
După ce o luăm iar din loc, ce îmi dă prin cap: să încerc să stau în roata lui Cristi Toderiţă – o duc aşa vreun kilometru numai şi mă resimt, aşa că renunt şi revin la ritmul meu propriu. După o nouă porţine de şedinţă de bronzare involuntară în pedalare, la o temperatură care ajunsese pe la 30 de Grade, ajungem după un deal mare pe care m-am simţit excelent şi o coborâre frumoasă pe la umbra, la popasul Căprioara. Am stat aici cred că vre-o ora şi jumătate pe puţin: am mâncat, ne-am hidratat, am glumit şi ne-am făcut calcule cam când vom ajunge înapoi la bac, în ideea să-l prindem totuşi pe ultimul.
10502338_358111664313913_3564765946165205608_n 10389703_358111844313895_8629725261407881671_n
Până aici nu am avut probleme, mă simţeam excelent, doar a fost exclusiv şosea. Şi plecăm. De fapt ne întoarcem puţin ca să intrăm pe porţiunea de off-road din traseul ce a cuprins Praporgescu-Cârjelari-Dorobanţu-Traianu-Turcoaia. Pe parcurs trecem si pe lânga un lac superb – Traian – care parcă ne făcea cu ochiul.
10401419_358274834297596_1938559733544231745_n 10525967_358276294297450_3112465313448064540_n
Undeva aproape de Turcoaia trupa organizează ad-hoc un duş de răcoreală sub stropitorile sistemului de irigaţii.
Deja simţeam că parcă nu mai sunt eu – sau poate tocmai că asta sunt: un om sfârşit dintr-o dată, cu câţiva km înainte de Turcoaia… Şi Doamne cât mai e până la Galaţi… Facem pauză de hidratare la Turcoaia, dar degeaba. Nu mă mai ajuta deloc picioarele, trag din greu, reuşesc să mă menţin pe la mijlocul grupului, dar cu efort supraomenesc. Şi ajungem în DN, pe drum către Măcin, iar de aici începe cu adevarat greul pentru mine.
10492034_358112660980480_364863672421409935_n 10532379_358112764313803_4520913753283666834_n
Pierd uşor-uşor contactul vizual cu trupa… văd în zare după câteva minute cum vine cineva cu bicicleta din sens opus: este Silviu care mă întreabă dacă sunt ok. Răspunsul meu: sunt terminat, nu mai pot da o pedală. Mă ia de după guler (rucsăcelul din spate) şi mă duce el un kilometru- doi (nu mai ştiu), poate şi mai mult. Urmează o coborâre uşoară şi îmi spune să încerc să îi iau roata. Reuşesc cu greu să pedalez – tone de plumb am în picioare. Nu îmi amintesc prea multe din porţiunea de până la Măcin, între timp însă am trecut prin toate stările posibile şi imposibile cu un singur gând: fiecare pedală dată mă duce mai aproape de casă. Silviu impune un ritm acceptabil care mă trezeşte uşor-uşor din agonie. În apropiere de Macin cei din faţă s-au oprit şi ei, dar noi continuăm până la intesecţia de DN-uri din oraş.
1468744_358113030980443_2727211322533213365_n 10513364_358113134313766_2647199372888554941_n
Regrupăm cu totii aici şi discutăm dilema: pe unde mergem spre Galaţi, pe la Brăila sau prin Garvăn?  Între timp sunt „forţat” (în sensul bun desigur) să mănânc ciocolată ca să-mi mai revin. Mai beau şi un ceai rece-rece. Îmi doresc în mintea mea să mergem pe la Garvăn, chiar dacă sunt dealuri, chiar dacă este vazut de cei mai mulţi ca fiind traseul mai greu. E un paradox pe care nu ştiu dacă îl voi putea înţelege vre-odată: dacă e deal e bine, dacă e plat sunt vai de capul meu… Poate că nu urc într-o viteză ameţitoare, dar mă simt bine. Şi…victorie: Silviu spune că mă duce el pe la Garvăn, apoi toţi se hotărăsc să meargă pe acolo, mai puţin Robert care e Brăilean.
10351150_358113364313743_8375423758393943249_n 10481147_358113340980412_2996493869184134900_n
Pornim, încep să urc, mă simt bine şi iau ceva distanţă, nu mai văd pe nimeni în spate, pedalez într-un ritm bun, mai cobor un pic, mai urc, parcă am aripi (de ciocolată!), şi tot aşa până la Garvăn. De aici mai scad un pic viteza pe plat dar reuşesc să ajung cu bine la bac, unde ne strângem cu toţii. Trecem cu bacul de la ora 20.00 şi suntem acasă.
10561532_358277354297344_2041759761676502386_n 10348439_358277410964005_8574556304701218923_n
Concluzie: Au fost 12 ore foarte frumoase de pedalat alături de oameni buni, şi surpriza… aş repeta o astfel de tură lungă oricând. Nu vreau să caut explicaţii pentru stările prin care am trecut, să spunem doar că a fost o zi aproape perfectă.

Ovidiu Matache

February 4

Iarna nu-i ca vara?!

Stateam si ma gandeam ieri daca am mai patit-o vre-odata pana acum sa dau peste un “politai-Dorel”… nu cred. Daca pana acum am categorisit politisti in 3 variante:  militieni, brainwash si oameni OK (cu jobul asta ingrat), de la tura de hiking de Duminica insa, a aparut si a 4-a categorie, probabil aceea din cauza careia au aparut toate bancurile cu politisti, de genul “doi politai numarau o bila”.  Dar haideti sa va povestesc patania care m-a facut sa injur cat n-am injurat jumatate din anul trecut 🙂

tura-macin-3

Duminica dimineata la 8.00, dupa doar 2 ore de somn, ma trezesc, imi iau rucsacul si jumatatea (aia buna) si plec sa ma intregesc grupul de 15 persoane care ne-am anuntat plecarea in tura de Hiking in Pricopan. Dupa o “scurta” asteptare de vre-o 20 minute (Oanaaaa!!!) au ajuns si ultimii participanti si am plecat spre Macin via Braila.
Drumul cel putin bun, pana in Macin, acolo (ca in orice oras romanesc “viscolit”) ne-am strecurat printre nametii din stanga si dreapta, ca sa ajungem pe deal, in DN, cam in dreptul Alcovin aka. Crama Dobrogeana,  capatul curcubeului, Vinuri de macin, licori magice (note to self: mergi si cumpara un Pelegrin!)… dar sa revenim ca m-am pierdut in amintiri placute 🙂

tura-macin-1

Cum spuneam, in dealul de dupa Macin, hop politia in drum, troiene stanga-dreapta, drumul deschis pe un singur sens… Am facut intrebari, am aflat ca e o portiune viscolita pe care se circula in coloana, am sunat prietenii din Greci si ni s-a zis ca acolo e bine si frumos deszapezit, drumul spre Manastirea Izvorul Tamadurii fiind inchis si neavand chef sa mergem prin camp deschis cativa kilometri, am votat sa mergem in Greci si sa facem un traseu in zona.
Zis si facut, am plecat spre Greci, am trecut fara nici un fel de problema de zona problematica (din cauza vantului care batea foarte tare si aducea zapada pe drum), am intrat cu masinile in Greci pana aproape de locul unde s-a inceput constructia punctului de informare, la 500m de intrarea in PN Macin de sub Cartalu, denumita Dealul cu Drum.

tura-macin-4

Am trecut de la un peisaj lunar, batut de vant, cu foarte putina zapada, la adapostul pe care il ofera padurea si am intrat cu sete in zapada pulver depusa cam de-un genunchi. Erau urme proaspete, mai trecuse cineva pe acolo, nu cu mult timp in urma (ulterior am aflat si cine) si am inaintat prin zapada cu setea celui care n-a vazut zapada de craciun, de revelion, nici macar la ski-ul “rezervat” din timp (asta ca sa mi se reaminteasca ca nu-i bine sa-ti faci planuri de prea din timp 😀 ).

tura-macin-2

Iesim in “golul alpin”, apar de nicaieri japonezii cu DSLR-urile si fura cate putin din frumusetea locurilor imprimand-o RAW, vantul este iar stapan pe situatie si ne biciuie in rafale sustinute, insa noi ne bucuram, suntem veseli si continuam periplul. Incepem sa calarim stancariile, sa vorbim mai mult, “uite, pe aici trece traseul Elite de la Macin XC !”, “uite, acolo e Moroianu si rezervatia stricta” sau “uite Pietrele Mariei si startul de la Macin XC (deh, partea de biciclete nu poate sa dispara complet din discutie, nu?)… si inaintam.

tura-macin-7

Ajunsi la “baza” varfului Cartalu descoperim ca zapada s-a ascuns acolo de vant, iar pe alocuri ne gadila soldurile. Dispar ca prin minune aparatele foto inapoi in gaurile negre de unde au aparut, dar apar insa gafaiturile de la efortul sustinut (cel putin la mine care fiind in fata rupeam carare proaspata).

tura-macin-6

Am mai fi mers, ma gandeam sa iesim in drumul de creasta, sa urcam la Tutuiatul, ca apoi sa coboram prin cariera, insa faptul ca ziua e scurta ne-a facut sa lasam visarea sa curga pe viscol la vale. Ne-am oprit desupra vaii Racova, eu imaginandu-mi “Bile”, “Paianjenul” (trasee de catarare), unii imparteau dulciuri (La multi ani Oanaaaaa!!) si toti pozandu-se de zor 😀 As putea zice ca a fost tabara de fotografie, la sfarsit adunand peste 500 pozne, insa n-am sa zic asta, mai ales cand in acelasi timp ceva mai incolo, la Pietrele Mariei, un maestru facea arta (Mircea Bezergheanu).

tura-macin-5

Am terminat pozele, mancarea, am coborat Dealul cu Drum, ne-am si bulgarit putin inainte sa iesim in tundra, nu prea veseli insa multumiti ne-am suit in masini si am luat-o din loc spre casa.

tura-macin-8

Aventura noastra nu s-a oprit aici insa, unii ar putea spune ca ea abia incepea 🙂
Ajunsi la popasul Angelo, aflam de la Politie ca deja plecase coloana de masini spre Macin si ca urma sa asteptam mai mult de o ora pana vom putea trece, astfel ca ne-am pus la masa, deh, efortul depus in munti sapase in stomacurile noastre si trebuiau si ele omenite. O ciorba, o friptura, o tochitura dobrogeana (recomandare!), un pahar de Vin de Macin (daaa!), mai mai ca nu ne dadeam dusi, insa pana la urma ne-am ridicat…

tura-macin-9

Plecam, nu facem bine 2-300 m, cand coloana se opreste, una din masinile din fata ajunsese cum-necum de-a curmezisul strazii… ne mobilizam si o impingem sa revina pe drum si ne continuam drumul. La un moment dat trecem si de freza care sapa de zor in zapada, insa dupa alte cateva sute de metri, in dealul de dupa Potcoava (intersectia cu drumul de Carcaliu) ne blocam iarasi, aceeasi masina se blocase si nu se mai putea misca. Operativi si echipati pe masura, n-am stat sa ne gandim si am iesit cu manusi, parazapezi si lopeti sa deblocam drumul. Dupa ceva chin (masina statea pur si simplu cu burta pe zapada), am reusit s-o urnim si i-am zis sa bage pedala… zis si facut, a bagat pedala si… in 50m era blocata iar. Deja se lasa seara, vantul batea mai abitir sufland zapada de pe camp si aducand-o in drum si peste masinile noastre, speriind unele fete. Dupa inca ceva munca de deszapezire a respectivei masini incep sa observ detalii: masina – VW Jetta, si hopa,  infipta bine in luneta din spate o uniforma de politie, cauciucurile erau de vara (chiar daca semanau cu cele de iarna, controlul era zero pe zapada)…
Imi pare rau ca n-am facut si fotografii, am stat aproape 2 ore sa-l scoatem pe individ de vre-o 4 ori din zapada, toata treaba, pe 1km de sosea, cu inca 2-3 masini in spatele la ale noastre 3, si vola inchizand coloana.
Noi eram asa de incalziti (si de la efort si de la nervi), temperatura de afara mai crescuse, vantul insa nu se lasa si arunca cu zapada in noi, zapada care se topea la contact si ne-am trezit la un moment dat ca eram uzi bine pe fata…
Intr-un sfarsit, dupa un alt hei-rup, magicul nostru politist blond (da, era si blond) a reusit sa demareze o bucata mai buna, doar ca sa ajunga iar de-a curmezisul soselei. Bafta noastra mare (deja joaca dura cam de vre-o doua ore si riscam sa nu mai prindem ultimul bac) a fost ca ajunsesem intr-o zona destul de lata incat sa putem trage masinile pe dreapta, sa treaca vola din spatele coloanei in fata, sa traga masina de raliu inapoi 50m, destul cat sa ne putem strecura noi mai departe.

Ce-i in capul unora care pleaca la drum de iarna cu astfel de cauciucuri… n-am sa inteleg vre-odata, cu siguranta insa ne e dator vandut pentru tot ajutorul dat (in timp ce el statea la caldurica in masina, ca nu era nici imbracat de iarna)… cat despre bun simt – eu unul n-am auzit nici macar un “multumesc”.

Traiasca!

Silviu Negoita