Turul Dunarii – ziua 9
Desi multi probabil ar zice ca “nu se pune”, faptele si intamplarile de mai jos ar trebui sa le schimbe parerea.
Trezire grea, la 9.15, la 10.40 sosea in port pasagerul de Tulcea pe care nu voiam sa-l pierd, altfel ma astepta un drum pietruit si gaurit de 8km din Partizan pana la bac-ul de Nufarul, iar apoi alti kilometri valonati bine pana sa trec de Tulcea. Buun… ne-am trezit, hai sa platim cazarea si sa dam comanda de micul dejun (inclus in pret!). Cei de la receptie/ bucatarie/ administratie imi zic (dupa un schimb de propozitii) ca ar fi bine sa fim la bac la 10.00, ca se intampla sa vina si mai devreme de 10.15, iar urmatorul era dupa masa.
Panica! indusa si altui coleg care ca si mine voia sa ia pasagerul, si ca si mine se misca incet, crezand ca are destul timp. Imbracat, bicla pregatita cu tot calabalacul, mancat in fuga, despartirile sunt grele- haideti sa facem o poza “cu totii”, gata si cu despartirea, prins lejer pasagerul (venit pe la 10.20+)
Pasagerul – scump, mai ales la pret: 10 lei biletul pentru bicla, 12,6 lei de non-locuitor al deltei. Asta e, macar nu ajungem plini de praf la sosea, totusi eu mai aveam 80 de km “pe valuri” pana acasa – moment in care ma gandeam: ce bun ar fi un vant din spate
Dar uite Tulcea! Ajungem in port, imbulzeala mai ceva ca la oferte la Penny, marinarii de pe pasager trebuiau sa formeze cordon jandarmeresc ca pasagerii sa poata cobora, inainte ca puhoiul de imbranciti “din spate!” sa ia cu asalt “locurile bune” din pasager. Alt motiv eu unul nu vad pentru care sa existe asa o disperare. Dar am scapat cu viata si cu biclele intregi de acolo si ne-am mai invartit putin prin Tulcea, ba dupa un bancomat, ba dupa bilete la tren, ba dupa un suberek, inainte sa ne despartim si sa incep calatoria “solo” pe malul drept al Dunarii, spre izvoare (ale mele).
M-a uimit numarul mare de cicloturisti din Tulcea: 3 in port la pasager, 2 in gara, 3 in parc citind o carte, la care s-au adaugat inca 2 dupa ce am trecut de dealul de la Somova (foto mai jos cu varful catararii). Cand imi terminam si eu de mancat prajitura in Isaccea, alt cicloturist, cu acesta insa – olandez – am intrat in vorba si i-am oferit cateva informatii utile din zona, pentru bucata de traseu pe care urma sa o parcurga.
Nu mare mirarea mi-a fost ca in Vacareni sa intalnesc intamplator alti doi cicloturisti, francezi, Françoise si Hubert Martin, cu care conversasem anterior turului pe Warmshowers despre posibilitatea intalnirii pe parcursul acestuia (lucru care nu s-a intamplat, planurile celor doua tururi – al nostru si al lor – fiind diferite mult ca si zile). Ei erau pe drum spre Galati, eu incetinisem pentru ca in Garvan venea sotia direct de la munca sa ma mai scape de bagaje, astfel ca Vergi s-a ocupat de bagajele la toti 3 iar noi am pedalat catre bac mai usori (si mult mai usor). Hubert deja vorbise cu prietena noastra Oana (pe acelasi Warmshowers) pentru cazare, iar eu i-am ghidat prin oras pana la ea acasa,
unde se pregatea ospatul: paste cu brocoli in sos de smantana, chec si vin…
Ce final de tura cicloturistica poate sa fie mai frumos de atat? Cu prieteni noi si vechi si familia, la masa, impartasind idei, impresii si pareri.
Multumesc familiei si prietenilor pentru sustinere si sponsorilor Giplast Balkans si Mausbike pentru efortul financiar!
Silviu
p.s. suntem invitati de sotii Martin in Franta sa ne dam cu bicla VDT (velo du terrain = mountainbike) in zona unde locuiesc ei sunt multe trasee… cine se baga? 😛
p.s.s. in caz ca nu ati numarat, am intalnit 12 cicloturisti in aceeasi zi, pe 60km de traseu Eurovelo6… destul de mult sa va dati seama de potentialul cicloturistic roman?