Se facuse bine seara cand am ajuns la campingul din Partizani, iar cu tot alaiul de tantari doar ne-am imbracat si am amanat momentul camparii. Ulterior, intrand “mai adanc” in locatie am vazut ca exista si casute, astfel ca am ales sa renunt la a il inghesui pe Mircea in cortul de 1,5 persoane (in care ne-am inghesuit cand n-am avut variante de cazare) si sa aleg casuta. Desi mult spus fobia, aversiunea mea fata de tantari (unul din motivele pentru care nu calcasem pana acum in Delta)  statea mai bine in casuta cu plase la ferestre decat la cort.

Baia din camera era un bonus binevenit, chiar daca am observat ca apa calda nu curgea, primul dus fiind unul rece, ulterior am aflat ca “trebuie sa lasi apa sa curga jumatate de ora”, boilerul aflandu-se in capatul celalalt al campingului :)… asa ca dusul urmatoare au avut loc langa boiler, in dusurile comune.

Dimineata fiind, dupa lungile negocieri ale colegilor asupra tarifelor de vizitare a deltei cu barca, ne-am inhamat la o plimbare de trei ore pe canale si lacuri.

A urmat o experienta pe care dorec sa o repet si sa o prelungesc, evident in alte zone si sper macar partial cu bicicleta. Am fost plimbati de 2 barcagii locali care au inteles ca vrem sa privim si sa ne bucuram de locurile mai ascunse barcilor mari (cu multi cai si mult zgomot), astfel ca desi aveam motor, pe portiuni bune s-a mers la relanti. Din discutiile cu barcagiul nostru (eram doua barci a patru persoane), lotca se pare ca a iesit complet din arsenalul locuitorilor deltei, ea fiind folosita doar ca obiect de “recuzita” pe la pensiuni, acum se folosesc ca si ambarcatiuni mici barcile din fibra cu motoare cat mai puternice. Pe de o parte ma intristeaza acest fapt, pe celalalt stau si ma gandesc cat de mult am fi vazut in 3 ore daca trebuia sa tragem la rame?!
Track-ul GPS al turei noastre il gasiti aici: prin Delta cu TD – by Bike Works

Mai sus, printre nuferi am facut o baie in apa limpede, unde ne-am afundat bine in namolul de pe fund – si astfel n-a mai fost asa de limpede :), unii dintre noi s-au apucat sa caute scoici (erau destul de multe pe fund, dar majoritatea moarte) pentru masa de seara, iar cei care n-au intrat in apa au fost pozaci (inca astept fotografiile! 😛 )

Am continuat calatoria prin canale si lacuri a caror nume nu le mai retin, specialistii si pasionatii ornitologi din echipa TD spunandu-ne ce pasari vedem (fain treaba, multumesc!). Dupa pescarusi, egretele erau cele mai multe si cele mai putin sperioase, apoi urmau gainuse de balta, lisite, pelicani, starci cenusii, cormorani, si am vazut si niste pasari mai rare – pasarea ogorului, codalb sau pescarus albastru. Nu va ganditi ca pe toti i-am vazut la 2 metri de noi cum stateau si faceau plaja, au fost observati ori zburand de/pe langa noi (speriati de sunetul motorului), ori la distanta cu puterea ochiului magic denumit binoclu. De altfel birdwatching-ul presupune inarmarea cu rabdare si binoclu sau teleobiective (tunuri) daca vrei sa le mai si fotografiezi.

Ajunsi la zona de protectie Nebunu – unde nu ai voie sa intri cu barca – am debarcat si ne-am catarat in turnul de observatie de pe acel grind, pentru a incerca sa vedem mai bine lacul, din pacate insa zona era lasata de izbeliste, accesul in turn greoi iar vizibilitatea catre lac ingreunata de copacii crescuti in apropierea turnului, asa ca ne-am multumit sa adunam mure (erau foarte multe) si sa revenim la barci.

A urmat calatoria inapoi spre “casa”, putin mai rece pentru cei ce inca aveau haine (slip) uzi pe ei, de la curentul facut de trecerea rapida a barcii prin canale. Noroc ca am fost prevazatori si ne-am luat ceva haine cu maneca lunga, astfel ca intoarcerea “in viteza” n-a fost o experienta negativa. Ce-am platit am si primit, nici mai mult nici mai putin de fix 3 ore de la imbarcare am revenit in bratul Sulina, pentru un apus ce-mi va ramane pe retina o perioada
 

Dupa dus, fuga de tantari (era ora lor) si masa de seara, a revenit in grup si singurul membru inca pe traseu – Alina Marin – care din Sulina s-a gandit sa mai faca cativa kilometri (vre-o 70) si sa viziteze Padurea Letea, Periprava, Chilia Veche iar abia apoi sa ne intalnim in Partizani. Bravo ei!

Pentru ca era ultima zi de stat in Partizani pentru unii (printre care si eu), la ceas de seara fiecare echipa a facut o scurta prezentare foto a traseului parcurs si a lucrurilor interesante gasite/ intalnite pe drum. Sentimentul pe care il aveam era ca as fi vrut sa fiu cu fiecare din acele echipe, sa vad si sa simt ceea ce ne transmiteau, experientele lor placute din Turul Dunarii.
A urmat petrecerea karaoke, cu care i-am trimis pe majoritatea la somn :))
Somn la 3.00, trezirea urma la 8.30 pentru drumul catre casa – Tulcea- Galati

Silviu