Turul Dunarii – ziua 7
Ne-am ridicat mai devreme decat de obicei din pat azi, stiam ca vom avea multe lucruri frumoase de vazut, am presimtit-o din primul mar mancat si prima gura de ceai. Asa ca am mancat micul dejun repede, am multumit gazdelor primitoare si ne-am apucat de mestecat in pinioane spre basilica paleo-crestina. Ajunsi acolo, am gasit un santier in plin avant, fiind duminica insa, era doar paznicul.
Dupa o scurta discutie cu paznicul despre cum sa avem grija ca-s multi oameni rai, am continuat drumul catre urmatorul obiectiv,crama Sarica-Niculitel, pe care insa am gasit-o inchisa (duminica dimineata fiind, probabil erau la slujba.
Asa stand lucrurile, am continuat spre manastirea de maici Saon, unde n-am gasit muncitorii de la crama (nu cred ca ei erau veniti cu Maseratti-ul parcat ostentativ pe gazonul din interiorul manastirii – in loc de parcarea de afara), in schimb am gasit noul trend bisericesc de a transforma curtile interioare in muzee: o moara de vant!
La Saon ne-am tot uitat pe harti, pe goagal maps, in incercarea de a merge pe offroad pana la Parches,si am zis sa incercam un drum care pe harta arata mai putin pieptis decat DN-ul. Zis si facut, jumatate de ora mai tarziu eram pe offroad spre Parches, pe traseu gasind chiar si marcaje cu banda de la concursul Somova Extreme (un “ntz ntz ntz” organizatorilor). Privelistea de sus insa, super!
Ajunsi la biserica din Parches chiar cand se termina slujba, am fost invitati de parintele acasa la el sa luam pranzul (realizat!), iar de acolo spre o locatie frumoasa pe malul lacului
mal de altfel plin de pescari…
N-am zabovit prea mult, mai aveam drum si lucruri de facut si prin alte parti. In 500m insa, o alta locatie, Delta Nature Resort, una de cinci stele.
Dupa resort, cand am zis ca e cam gata zona, niste graniceri ne-au indreptat catre Casa Valvara, o pensiune pe sufletul meu: casa restaurata careia i s-a adaugat mult suflet dar si mult bun gust.
As mai fi ramas acolo, insa trebuia sa ajungem si la cai, asa ca am lasat gazdele (o galateanca de-a mea si un italian) si am continuat jocul de pedale, una sus- una jos, pana am poposit “la cai”, inainte de Tulcea, unde oamenii faceau magiun
Afland ca ultimul bac din Nufarul e la ora 19.00, am fortat putin lantul, trecut prin Tulcea ca vantul (ne-am oprit doar sa-l salutam pe Lucian Micu) Am ajuns la bac numai bine, cu 15min. inainte si ne-am intalnit acolo cu cea mai mare parte a echipelor din TD, ba am avut timp si de o bere 🙂
Urcat pe bac, am vazut cel mai frumos apus din calatorie,
unul de poveste si de povestit. Au urmat 8km pe inserat pe dig spre Partizani unde e campingul/ cazarea de sfarsit de calatorie. Fiind pe inserat, am fost acompaniati de tantari pe toti cei 8km si preferam sa ma intorc dupa cei ramasi mai in urma (drum prost, pietruit) decat sa stau sa-i astept si sa fiu “kilarit”.