Turul Dunarii – ziua 6
M-am trezit dimineata, dar dimineata, da?! 8.30 mi se pare cel putin dimineata pentru corp si suflet, mai ales ca m-am culcat dupa 1.30 cand am terminat postarea pe blog. Dar sa revenim… ziceam ca m-am trezit dimineata la 8.30 si bine am facut, altfel la 9.00 probabil faceam gaura in cort de la sperietura (pe care oricum mi-am luat-o putin) cand clopotele bisericii ce se aflau la 3-5m de cort au inceput sa sune, facand aerul sa vibreze. Si m-am trezit numai bine sa nu pierd ospatul…
Am mai lalait-o destul de mult, ba cu service-ul bicicletelor copiilor parintelui, ba cu al bicicletei lui Mircea, si am plecat intr-un sfarsit, dar nu spre Valea Teilor asa cum era planificat, ci ghidati de Iulian, cel mai mare din baietii parintelui Ghenadie din Horia, spre Closca, sa verificam daca cu adevarat acolo este izvorul cu cea mai buna apa din Dobrogea.
Testele trebuie refacute, au fost neconcludente 😀 Ghidul a fost insa dintre cei mai buni, as putea spune chiar ca are vocatie. 🙂
Dupa Closca cel batran si apa cea de aur, am revenit in Horia sa revenim la planul initial, astfel ca pe la 12.00 am reluat planul cincinal, integral dar putin “pe langa” 🙂 Adica spre Valea Teilor si Niculitel dar prin valea Lozovei (aka drumuri de pamant) in loc de drumul “asfaltat” ce trecea prin Alba.
Am ales drumul acesta la sfatul parintelui Ghenadie, pentru ca la capatul lui se afla singura moara de apa functionala din Dobrogea si “haiducul” Stefan Nucu, morarul de apa. Drumul bun, in urcare lina cu trecere peste parau ca sa ajungem la moara, numai ca proprietarul era plecat si (sunat fiind), mai intarzia “pana pe la patru”. Incapatanati de fel, ne-am pus pe asteptat: am mancat, am baut (apa), am facut poze, chiar si atipit putin,
iar la patru fara doua minute nea Stefan isi face aparitia, in caruta cu doi bidivii. Restul… ar necesita o postare separata pe blog. Deajuns sa spun ca moara are aproape 30 de ani, ca a fost construita de el fara nici un plan (doar din amintiri, tatal lui avusese o moara pe acelasi loc cand era mic) si ca macina orice ii dai.
Dupa ce am stat de vorba pret de mai bine de-un ceas despre orice, am lasat bunul om, care desi era bucuros de oaspeti se simtea rau, si ne-am infipt in pedale spre Niculitel, via Valea Teilor.
Nicu care e originar de prin partile locului ne-a gasit repede si o gazda, iar dupa geniala coborare prin serpentine ne-am trezit in fata unui aligote de Niculitel (vin privat, nu de crama), care ne-a tinut de vorba pana la delicioasa masa cu friptura de iepure.
Ne-a tinut putin de vorba si dupa, motiv pentru care la ora asta (21.30) suntem deja in pat 🙂
Am inchinat paharul pentru Giplast Balkans si Mausbike, fara de care degustarile de vinuri alese nu ar fi fost posibile.
Sa fim sanatosi!
Silviu
P.S. si pt. ca nu vrea netul sa mearga, veti servi postarea maine 🙂