September 5

Turul Dunarii – ziua 4

Ajunsi pe seara la cazare in Harsova, n-am apucat sa cercetam orasul, lucru pe care l-am facut dupa ce ne-am despartit de Laurentiu, gazda noastra primitoare. Prima oara am vizitat ruinele cetatii Carsium, sus pe canaralele orasului, evident cu o pozitie si priveliste demna de o fortificatie.

image

Dupa cetate am vrut sa vizitam geamia, insa doar zidurile si copiii turcilor si tiganilor din zona ne-au intampinat, poarta lacasului fiind ferecata.

image

Pe Alex din germania l-am plimbat cu noi mult timp, si il simteam ca n-are stare si vrea “sa puna kilometri pe harta”, insa voia sa invete lucruri noi despre romani si Romania, iar asta era sansa lui (dupa mine). Totusi am cautat pentru el oficiul postal, sa poata trimite o carte postala surorii lui ce tocmai nascuse 🙂
O localitate cunoscuta sub mai multe denumiri de-a lungul timpului dar continuu locuita de peste 10.000 de ani, asa cum aveam sa aflam de la curatorul muzeului Carsium, Harsova are multa istorie ingropata sub zidurile caselor, din neolitic pana in zilele noastre.

wpid-20140904_113423.jpg

Mic, dar nicidecum neinsemnat, muzeul traieste mai mult prin darnicia si implicarea angajatilor decat sprijinul “de la stat”, iar eu va invit sa-i treceti pragul pentru a afla povestea locului (orasului).
De la muzeu la 500m mai spre varful dealului, se afla biserica sf. C-tin si Elena, aproape complet renovata, cu cupole aurite, picturi aerisite si vitralii “de toti banii”.

wpid-20140904_130021.jpg

Mi-au placut insa mai mult elementele de arhitectura romaneasca ce se aflau la exterior, decat spatiul generos al altarului laudat de preot, foarte deschis la discutii si “de treaba” si de la care am aflat ca biserica construita la 1904 in doar 4 ani, dupa planurile arhitectului sef al Constantei de la acea vreme.
Dupa istorie si religie, am aflat de un element de distractie “unde vin oameni si din Sibiu, Prahova”, mai exact niste bai termale sulfuroase pe malul Dunarii: mers, vazut, neimpresionat de cada de beton in aer liber, purces mai departe 🙂

wpid-20140904_134304.jpg

De aici poveste ia o intorsatura teribila pentru orice ciclist, facandu-si aparitia teroarea bicicletelor, vantul frontal de Dobrogea. De aici restul de 60km pedalati prin Garliciu, Daeni (unde ne-am despartit de Alex, el mergand spre Pecineaga), Fagarasul Nou, Topolog si pana in Luminita i-am pedalat sub auspiciile terorii sus mentionate.

wpid-20140904_151409.jpg

Ca sa intelegeti mai bine de ce i se zice teroare, imaginati-va relieful delurit al zonei pedalat constant (cu aceeasi viteza) si la deal si la vale :)… adica 12-13 km/h… si da, pedalat si la vale pentru ca daca nu pedalam ne oprea vantul sa ne ia la intrebari.
Ajunsi storsi de energie la destinatie in Luminita, mancarea “de casa” si licorile oferite de gazda noastra -preotul satului, Marian- ne-au mai intremat

wpid-20140904_200535.jpg

destul cat sa jucam si cateva jocuri de remy inainte sa se inchida felinarele.
Acum e ora 00.26 si pentru ca aici abia razbate semnalul gsm (daramite internetul), voi uploada postarea cand gasim o fantana cu net. 🙂
Toodle doo!

Silviu

September 3

Turul Dunarii – ziua 3

O dimineata cu vant si nori ne-a intampinat azi, personal nu prea ma dadeam dus din casuta, as mai fi dormit, insa gandul la mai multe descoperiri m-a ridicat din pat la 8.30 si ceva.
O cafea, un ceai, painea ramasa de cu seara si alte merinde ne-au fost mic dejun inainte sa purcedem (moldoveneste) la o noua zi in “le tour”.
Primul popas era peste drum de noi: Capidava. O cetate daco-romana de proportii considerabile situata pe un promontoriu deasupra Dunarii, intr-o “stare de ruina” destul de buna.

image

Mie mi-a adus aminte de Dinogetia, numai ca era mai putina iarba crescuta, si doua santiere arheologice “proaspete” au confirmat “auzitele” cum ca se fac sapaturi an de an de studentii de la arheologie din Constanta.
Dupa ce am scapat de ploaia scurta si rapida adapostindu-ne sub umbrarul zonei de sortare a “artefactelor” escavate, am mai cercetat un spatiu de cazare din Capidava si apoi ne-am intins la drum…
Nu mult, doar pana in Topalu, unde unul din fiii localitatii a pus bazele celui mai mare muzeu de arta vizuala din zona rurala, unul care m-a lasat cu gura cascata, noi in Galati nu avem asa minune: toata scoala romaneasca de pictura de la sf. de secol 19 se afla acolo: Tonita (o camera intreaga), Grigorescu, Ressu, Pallady si multi altii regasindu-se cu lucrari in muzeu.

image

Dupa muzeu am vizitat crama Darie, o crama noua, unde am degustat un grozav Chardonay si un roze din gama “Strabun”,
si le-am recomandat sa pregateasca locatia (care deja arata grozav) pentru cazarea turistilor. Multumim inginerului de serviciu Alex Procovanu (galatean de-al nostru) pentru tur, degustare si cadou.

image

Dupa Topalu, ca-n Dobrogea: deal-vale, deal-vale, vant serios care ori batea din lateral ori din fata, pana la intrare in Tichilesti, unde am facut stanga pe “drumul nucilor”, pana in Ghindaresti.
Aici am gasit o foarte puternica comunitate de lipoveni, se vorbea rusa pe strada la modul cel mai normal, insa n-am intalnit pe cineva sa nu stie si romana. Localitatea are doar 10% populatie romana si o biserica de rit ortodox vechi frumoasa, in renovare, dar am primit permisiunea sa urcam in turla de 40m a bisericii pentru o panorama a zonei.

image

Tot aici ne-am intalnit cu 3 australieni ce faceau cicloturism cu cursierele, cu directorul scolii din comuna care ne-a dat numarul de telefon al unei gazde din Harsova, dar si cu neamtul Alex, cicloturist si el, care face eurovelo6 cu capatul in Istambul. Pe Alex l-am cooptat in echipa 1 pentru 2 zile, acum doarme linistit in camera alaturata. 🙂

image

Ajunsi in Harsova, ne-am cazat la Laurentiu, om de toata stima si “dealer” de peste proaspat la nivel zonal, i-am degustat marfa (un crap de 2kg prajit cu mamaliga si mujdei), am “stins” pestele cu cadoul lui Alex de la crama, iar dupa cateva ore de stat la vorba acum am tras la camera sa si visam frumos.

image

Dupa numai 3 zile descopar Dobrogea asa cum este, un giuvaier neslefuit, care ma surprinde, iar prin multiculturalitatea atat de normala si sincera imi zice ca inca mai exista speranta pentru umanitate…
Ma gandesc ca fara Giplast Balkans sau Mausbike nu reuseam sa luam startul in Turul Dunarii, sa gasim atatea locuri si oameni frumosi, astfel ca daca observati ca le voi multumi in orice postare, este pentru ca merita! Multumesc baieti!

Silviu, over and out, ne “vedem” maine!

September 2

Turul Dunarii – ziua 2

Scrisesem un post lung, plin de fotografii si patanii, aplicatia wordpress insa n-a catadicsit sa-l salveze 😐 asfel ca mai incerc odata, mai pe scurt insa ca raman fara baterie si n-am curent la campare 🙂
Deci: dupa o noapte la cort umeda de la condens si roua dimineata am stat sa se usuce cortul si mai sa pierdem trenul spre Cernavoda (nu-i voie cu bici pe autostrada),

image

l-am prins cand era “fluierat” sa plece.
Cernavoda frumos, geamie, muzeul Axiopolis, hoteluri si restaurante, canalul Dunare-Marea Neagra, zona pietonala si monument…

image

image

Apoi alte zone frumoase, producatori locali, cazari neasteptat de “performante” si privelisti criminale.

image

image

Ajunsi la Capidava ne-am cazat la casute si am fost sa luam masa in oras

image

image

Acum… la  nani! 🙂
Silviu

September 1

Turul Dunarii – ziua 1

Am inceput ziua in incalcelile itelor CFR, unde casieritele din gara Galati imi ziceau ca nu au cum sa-mi dea bilet pt. bicicleta la tren IR, iar nasul imi zicea ca el taxeaza bicicleta la kilogram in tren, 2lei/kg. Asta insemna sa dau cam 30lei peste cei 50 deja dati pe bilet, sub pretextul ca “trebuia sa o pui intr-un sac, sa nu se vada”, daca vreau sa o urc in tren ca si bagaj (demontata).
Pana la urma nasul a fost inlocuit de nasica, am scos coburile si pus bicla in capatul trenului cu ghidonul rotit ca sa nu incomodeze si nasica a “inchis ochii” si si-a imaginat sacul deasupra.
Pentru ca sa nu fie singura patanie, mi sa rupt si ventilul camerei de pe roata din fata cand incercam sa o mai umflu putin, asta ca sa nu ma plictisesc. M-am apucat tacticos sa schimb camera, si achitat de sarcina cu fix 15 min. inainte de Fetesti, unde aveam capatul calatoriei cu bicicleta in tren.
Odata coborat, m-am apucat de research,

image

am descoperit repede ca Fetesti Gara e de fapt “Fetesti oras” si ca in jurul garii e centrul lui. Am plecat mai departe la treaba, identificand si fotografiind obiectivelele stabilite de acasa, dar si altele.

image

image

Acum asteptam mancarea la Motel La Popescu, unde am pus cortul. Pozele de mai jos sunt de mai devreme 🙂

image

image

Mai multe detalii nu va mai dau, ne vedem maine! 😉

August 30

Turul dunarii – cuvant inainte

Dupa o saptamana agitata pentru procurarea celor necesare in calatorie, pre-cercetare si planificare, iata ca soseste si momentul adevarului: prima mea tura cicloturistica. Cred, sau cel putin sper, ca anii de mers pe munte, sfaturile si ce am mai citit pe ici pe colo despre aceste maratoane pe bicicleta sa ma fi pregatit macar 50% pentru ceea ce va fi, dar sunt sigur ca marja de neprevazut va exista (sper pozitiva si in limite normale).
Desi nu am pregatit inca tot calabalacul, va fac un “preview” la ce voi calari.

image

Deja mi-am luat si primul bobarnac la achizitionarea echipamentului, dupa ce ca n-am gasit nicaieri in Romania coburi high-end, m-am pricopsit cu doua coburi pentru aceeasi parte (stanga). Nu m-as fi gandit ca sunt speciale pentru o anume parte, insa forma si buzunarul atasat cu reflectorizant da de gol intentia proiectantului.
Asta e, timpul scurt de procurare m-a fortat sa-mi schimb alegerea, de la coburi serioase, la “ce-o fi, numai sa-mi fac treaba”. O consecinta directa de altfel a faptului ca romanii nu fac cicloturism, iar importatorii romani de biciclete, piese si accesorii nu investesc in materiale pentru aceasta nisa.
Noi sa fim sanatosi si sa ne dam, lucrurile sunt sigur ca se vor schimba, intotdeauna unde este cerere apare si oferta.
Pentru ca mtb-ul de 29″ nu este o bicla de cicloturism, aparatori de noroi nu am gasit, am improvizat insa unele

image

image

totusi sper sa nu fie nevoie sa le folosesc.
In alta ordine de idei, daca vreti sa plecati la drum lung, informati-va foarte bine din timp, achizitionati echipamentul din timp, ca sa nu aveti surprizele mele.
Ca sa termin intr-o nota pozitiva, aceasta postare este scrisa de pe telefon prin aplicatia wordpress si sper sa o folosesc (daca o sa am internet) la sfarsitul fiecarei zile pentru a va tine la curent 🙂
Nu in ultimul rand tin sa aduc multumiri speciale celor care au facut posibila implicarea mea si a Bike Works in acest proiect: Giplast Balkans – care a finantat participarea mea (echipament), si Mausbike – de la care am achizitionat echipamentele cu reducere fara precedent.

Ce sa mai zic, urati-mi vreme buna si vant din spate! 😉

Silviu Negoita

July 29

Mult a fost…

Privind în urmă la tura de sâmbata 26 iulie de până la Cârjelari, tură de 140 km-148 km (parerile sunt împărţite) nu pot decât să mă bucur că am reuşit să o duc la bun sfârşit alături de toată lumea. Pentru mine a fost însă o tură a contrastelor…
10527464_358109577647455_8925965902013098817_n 10462886_358109854314094_6333615094478905084_n
Ca de obicei reunirea lotului s-a făcut la trecere bac, primii kilometri de la I.C. Bratianu până la Garvăn i-am parcurs fără probleme, la fel şi dealul de după Garvăn către Jijila. Sub primele raze de soare am pedalat cu toţii într-un ritm bun, a urmat dealul de după Jijila care a cam scos sufletul din mine, pentru că am reuşit să-l abordez într-o viteză cam mare, astfel încât când am ajuns sus am avut nevoie de vreo sută de guri de oxigen straşnice, în repaus. Mi-am revenit după trei minute şi din nou în şa către Măcin unde am făcut o regrupare pentru hidratare.
10552361_358110634314016_1536221808092733551_n 10559752_358111047647308_9086270817351855634_n
Temperatura aerului începea să crească, am avut noroc însă de un uşor vânt din spate ce mi-a dat aripi până la Greci – nici nu ştiu când am ajuns la popasul Angelo, unde nu am zăbovit prea mult, doar o mica regrupare. Am luat direcţia Cerna, unde am mai stat un pic pentru realimentarea cu apă şi apoi tot înainte, kilometru după kilometru sub un soare care devenea tot mai arzător. Direcţia vântului s-a mai schimbat un pic, doar cât să ne fie ceva mai greu, dar fără probleme serioase. Am mai oprit pe ici pe colo să ne regrupăm, ne-am întâlnit inclusiv cu două grupuri de cicloturişti, doi erau din Franţa, iar celălalt din Serbia, Jone, făcea documentare a traseului Eurovelo 6 pentru ECF.
10384104_358111274313952_4623865928026141748_n 13875_358111330980613_844456284039025074_n
După ce o luăm iar din loc, ce îmi dă prin cap: să încerc să stau în roata lui Cristi Toderiţă – o duc aşa vreun kilometru numai şi mă resimt, aşa că renunt şi revin la ritmul meu propriu. După o nouă porţine de şedinţă de bronzare involuntară în pedalare, la o temperatură care ajunsese pe la 30 de Grade, ajungem după un deal mare pe care m-am simţit excelent şi o coborâre frumoasă pe la umbra, la popasul Căprioara. Am stat aici cred că vre-o ora şi jumătate pe puţin: am mâncat, ne-am hidratat, am glumit şi ne-am făcut calcule cam când vom ajunge înapoi la bac, în ideea să-l prindem totuşi pe ultimul.
10502338_358111664313913_3564765946165205608_n 10389703_358111844313895_8629725261407881671_n
Până aici nu am avut probleme, mă simţeam excelent, doar a fost exclusiv şosea. Şi plecăm. De fapt ne întoarcem puţin ca să intrăm pe porţiunea de off-road din traseul ce a cuprins Praporgescu-Cârjelari-Dorobanţu-Traianu-Turcoaia. Pe parcurs trecem si pe lânga un lac superb – Traian – care parcă ne făcea cu ochiul.
10401419_358274834297596_1938559733544231745_n 10525967_358276294297450_3112465313448064540_n
Undeva aproape de Turcoaia trupa organizează ad-hoc un duş de răcoreală sub stropitorile sistemului de irigaţii.
Deja simţeam că parcă nu mai sunt eu – sau poate tocmai că asta sunt: un om sfârşit dintr-o dată, cu câţiva km înainte de Turcoaia… Şi Doamne cât mai e până la Galaţi… Facem pauză de hidratare la Turcoaia, dar degeaba. Nu mă mai ajuta deloc picioarele, trag din greu, reuşesc să mă menţin pe la mijlocul grupului, dar cu efort supraomenesc. Şi ajungem în DN, pe drum către Măcin, iar de aici începe cu adevarat greul pentru mine.
10492034_358112660980480_364863672421409935_n 10532379_358112764313803_4520913753283666834_n
Pierd uşor-uşor contactul vizual cu trupa… văd în zare după câteva minute cum vine cineva cu bicicleta din sens opus: este Silviu care mă întreabă dacă sunt ok. Răspunsul meu: sunt terminat, nu mai pot da o pedală. Mă ia de după guler (rucsăcelul din spate) şi mă duce el un kilometru- doi (nu mai ştiu), poate şi mai mult. Urmează o coborâre uşoară şi îmi spune să încerc să îi iau roata. Reuşesc cu greu să pedalez – tone de plumb am în picioare. Nu îmi amintesc prea multe din porţiunea de până la Măcin, între timp însă am trecut prin toate stările posibile şi imposibile cu un singur gând: fiecare pedală dată mă duce mai aproape de casă. Silviu impune un ritm acceptabil care mă trezeşte uşor-uşor din agonie. În apropiere de Macin cei din faţă s-au oprit şi ei, dar noi continuăm până la intesecţia de DN-uri din oraş.
1468744_358113030980443_2727211322533213365_n 10513364_358113134313766_2647199372888554941_n
Regrupăm cu totii aici şi discutăm dilema: pe unde mergem spre Galaţi, pe la Brăila sau prin Garvăn?  Între timp sunt „forţat” (în sensul bun desigur) să mănânc ciocolată ca să-mi mai revin. Mai beau şi un ceai rece-rece. Îmi doresc în mintea mea să mergem pe la Garvăn, chiar dacă sunt dealuri, chiar dacă este vazut de cei mai mulţi ca fiind traseul mai greu. E un paradox pe care nu ştiu dacă îl voi putea înţelege vre-odată: dacă e deal e bine, dacă e plat sunt vai de capul meu… Poate că nu urc într-o viteză ameţitoare, dar mă simt bine. Şi…victorie: Silviu spune că mă duce el pe la Garvăn, apoi toţi se hotărăsc să meargă pe acolo, mai puţin Robert care e Brăilean.
10351150_358113364313743_8375423758393943249_n 10481147_358113340980412_2996493869184134900_n
Pornim, încep să urc, mă simt bine şi iau ceva distanţă, nu mai văd pe nimeni în spate, pedalez într-un ritm bun, mai cobor un pic, mai urc, parcă am aripi (de ciocolată!), şi tot aşa până la Garvăn. De aici mai scad un pic viteza pe plat dar reuşesc să ajung cu bine la bac, unde ne strângem cu toţii. Trecem cu bacul de la ora 20.00 şi suntem acasă.
10561532_358277354297344_2041759761676502386_n 10348439_358277410964005_8574556304701218923_n
Concluzie: Au fost 12 ore foarte frumoase de pedalat alături de oameni buni, şi surpriza… aş repeta o astfel de tură lungă oricând. Nu vreau să caut explicaţii pentru stările prin care am trecut, să spunem doar că a fost o zi aproape perfectă.

Ovidiu Matache

February 15

Roata baaaa! … pe gheata

A fost odată cam saptamâna trecută , mai exact pe 9 februarie pe la Iaşi un minunat eveniment la care nu aveam cum să nu ne prezentăm – pe numele dânsului “Roţi pe Gheaţă”, organizat de Iaşi bike.  Trecut-am cu bine de illo tempore , să relatăm în continuare.

După îndelungi discuţii în prealabil , ca o fi înzăpezit , că o fi drumul plin de gropi… că or fi balauri şi dragoni pe drum, ne-am hotărât că duminică la ora 5 a.m. să plecăm spre Iaşi. Camarazi de drum au fost – Radu Dodu în calitate de conducător auto , decan de vârsta şi deschizător de drumuri; Florin Mârza şi Georgian Patriche . În afară de ceţăul dens şi aprig care a încercat să ne întârzie sosirea, pe drum notabil… doar faptul că unor oameni ar trebui să li se interzică sportul cu volanul în mână , mai ales pe vreme dubioasă.

Am ajuns în apropierea Pădurii Ciric după spusele unui gps de-l aveam la îndemana, lume veselă, fie de la vinul fiert , fie de la dorinţa de a concura în acest prim concurs de MTB pe anul 2014. La start s-au aliniat după numărătoarea noastră add hoc în jur de 90 de persoane cuprinzând mai multe categorii de vârstă: de la 16 pana la 50 ani. Eu şi Radu ne-am înscris la tura de amatori, care consta în 3 ture de traseu – 3.5 km de tură, în total în jur de 11 km de pedalat. Aţi zice ok… banal… 11 km… ha! ce-i şi asta?… păi… or fi fost ei 11 km mari şi laţi… dar să nu uităm că evenimentul s-a numit “Roţi pe Gheaţă” şi s-au cam ţinut de cuvânt. Prima parte a traseului era o urcare, din păcate pentru unii mai grăbiţi, în mare parte single trail unde nu se prea putea depăşi, după care urma o semi coborare unde se putea accelera destul de bine şi cam acolo a fost adevarata competiţie , iar sfârşitul traseului a fost o buclă pe plat plină de gheaţă , pământ şi un pasaj improvizat peste un pârâu unde toate camerele de luat vederi erau montate (evident acolo au fost şi cele mai spectaculoase căzături).

Ca impresie generală mi-a placut , am terminat cu toţii întregi traseul şi râzând. Scopul nostru , cel puţin al meu şi al lui Radu, a fost să mergem să ne distrăm, să mai schimbăm peisajul şi să vedem ce-i cu acest concurs. Ne-a placut şi am hotărât să-l înscriem pe lista de evenimente anuale la care vom lua parte de acum încolo. Am fost, ne-am distrat, am îngheţat şi povestea v-am relatat. Pace.

1920963_318110201647393_921746112_o1512100_318110448314035_673917741_o

 

Lee View. Terminat si afara.

 

Category: LeeView | LEAVE A COMMENT