September 8

Primul meu concurs de MTB

Pe 5 septembrie am participat la primul meu concurs de MTB, la Luncaviţa. Fără un obiectiv clar (nici nu aveam cum altfel, dată fiind pregătirea fizică şi tehnică) decât acela să fiu la start la ora potrivită şi să mă lansez în cursa pentru a-mi testa limitele. bw1 Fără să-mi fac încălzirea corespunzătoare, cu timp preţios pierdut pe prima urcare până aproape de zona de creastă, când pe ultimii aproximativ 100 de metri am început să depasesc şi eu mai mulţi participanţi, am rămas singur cam pe 70% din restul traseului. Cu depăşiri sporadice de alţi concurenţi, cu circa jumătate de litru de apă băută şi cu o bucată de portocală mâncată în fugă (nici aceea toată), cu ceva timp câstigat pe celelate urcări apărute şi pierdut mult timp (explicabil sau poate nu) pe coborâri, am reuşit astfel să termin traseul. Am pedalat – zic eu – cam la 80% din potenţialul avut în ziua respectivă, prin urmare odată ajuns la finish nu am fost prea obosit.
explorer1
Clasarea nu putea fi alta decât este… însă aş fi un prefăcut să spun că nu am fost curios de locul ocupat! Dacă mă mulţumeste? Nu. Pentru că ştiu că puteam mai mult dacă eram mai bine antrenat, mai motivat atunci când m-am trezit singur prin pădure (preţ de vreo 15 minute parcă eram la plimbare într-o tură obişnuită, nu la concurs), unde mai punem la socoteala ca stiam traseul destul de bine, parcurgându-l de cam trei ori (m-am mai şi rătăcit) în ultimele trei saptămâni. La fel, prima urcare am facut-o de ”n” ori anul acesta, dar pe o bună porţiune din ea nu am putut respira aşa cum trebuie, unde o senzaţie uşoară de rău de la stomac m-a ţinut captiv într-un ritm prea lejer (o fi tracul?!).
explorer2
Una peste alta, în ansamblu m-am simţit bine, a fost o experienţă frumoasă pe care vreau sa o repet într-o nouă zi cu soare, tot alături de membrii Bike Works, oameni plini de voie buna si foarte săritori (altfel nu puteam să ajung odihnit la concurs), dar şi de alţi pasionaţi de mersul pe bicicletă cu care ne-am întâlnit, am vorbit, am glumit şi am depănat amintiri în zona de start-finish. Nu în ultimul rând le multumesc celor de la Mausbike care mi-au reglat perfect bicicleta în zilele premargătoare concursului, astfel încât nu am întâmpinat absolut nici o problemă tehnică pe traseu.
bw2
Concluzie după Luncaviţa?!! Am înţeles încă odată dacă mai era nevoie că „lupta” cu mine, cu propriile limite, este cea mai grea, ceilalţi concurenţi fiind doar spectatori la ea.

Ovidiu Matache

September 16

RT: Creasta Măcinilor Integrală

Pentru duminică, 14 septembrie, se anunţa o tură medie spre grea în care ar fi trebuit să se meargă într-un ritm susţinut, astfel încât pe la ora 17.00 să se încheie la bac. Cel puţin asta şi-a dorit/programat Silviu, dar socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din Munţii Măcinului. Ca de obicei, întâlnirea s-a făcut la bac, la ora 8.15, astfel că s-a pornit în tură de la I.C. Brătianu într-un ritm destul de ridicat – cel puţin pentru mine. Cum mă obişnuiesc cu efortul mai greu iau distanţă de cei mai mulţi, dar reueşesc să mă lipesc repede de un grup mai mic; nu ne facem însă  probleme – de ce să ne grăbim când la Luncaviţa trebuie să-i mai aşteptăm pe Monica şi Robert care trebuie să vină din urmă întrucât au  pierdut bacul nostru? Motive sunt destule care să-mi justifice ritmul de a pedala… Aşa că dăm pedale într-un ritm acceptabil şi regrupăm  cu toţii în parcul central din Luncaviţa unde stăm cam o oră până când apar şi cei doi.

21

Un grup mai mic format ad-hoc de Cristian pleacă  mai rapid pentru a ajunge din timp la Galaţi, dar majoritatea preferăm adoptarea unei pedalări mai uşoare.  Aşa că drumul către Nifon îl  parcurgem destul de bine, mai ales că şoseaua şerpuieşte mult prin pădure – e umbră şi o temperatură acceptabilă. Continuăm apoi pe  şoseaua plină de gropi de la ieşire din Nifon către Balabancea, ne oprim puţin pentru alimentare cu apă şi ceva de mâncare, şi direcţia către creasta Munţilor Măcinului pe off-road.

56

Urcăm încet-încet pe drumul care ne duce până sus, facem o scurtă şedinţă foto la un punct de belvedere, dăm pedale pentru ca apoi să mâncăm puţin şi bine, o luăm iar din loc şi ajungem în zona de pădure, sus pe creastă. Faţă de săptămâna trecută, de la tura organizată de Radu, am găsit peisajul destul de schimbat: frunze multe uscate şi căzute, dar şi ceea ce mi-a dat destule bătăi de cap, şi nu numai mie, ci şi lui Teodor Jagate (ştie el) – crengi multe care ne lovesc din şi în toate părţile. Mai mult, una dintre aceste crengi căzute nu îşi poate găsi loc decât în zona schimbătorului – se îndoie patina, dar bine că am scăpat cu lanţul întreg.

89

Continuăm drumul pe traseul valonat de creastă, iar apa devine cel mai important subiect de discuţie. Mai avem mult până la Izvorul Italienilor? Cam două ore, apoi o oră şi…Ionuţ face pană. Zăbovim un pic, dar rămâne Radu cu el şi noi ne ducem întins la izvor, unde nu după mult timp apar şi cei doi. Urmează o pauză lungă, deşi e cam târziu – este ora 16.00. Conform planului, într-o oră ar fi trebuit să fim la bac.

1112

 

Dar de unde…Îmi mai revin după repriza de hidratare, pornim din nou la drum şi ca să evităm o urcare, împreună cu Silviu şi Mihai pe care l-a chinuit o problemă la un genunchi tot drumul pornim pe altă rută ca să regrupăm undeva mai jos, aproape de ieşirea din pădure către Văcăreni. Şi cum sunt înnebunit după coborâri nu durează mult şi…căzătură în praf. Din fericire nu e o lovitură zdravănă, doar la şold mă resimt. Îmi revin şi după jumătate de oră ne întâlnim iar cu toţii, în timp ce Robert meştereşte de zor la schimbătorul de pinioane la care renunţă. Se face în jur de ora 17.00 când intrăm pe drumul plin de praf care trebuie să ne scoată în apropiere de Văcăreni. Înainte cu un kilometru de a intra în şosea Silviu face şi el pană aşa că mai zăbovim.

1419

Mihai şi Cristi pleacă înainte, de aici e uşor, iar noi ceilalţi o luăm din loc ceva mai târziu. Deja încep să mă resimt,oboseala nu îmi mai dă pace. Silviu porneşte şi el rapid, Ionuţ, Teodor şi Radu pleacă şi ei grăbiţi, iar eu rămân mai în urmă cu Monica şi Robert. Din nou probleme mecanice la Robert – mai adăugăm o bucată de lanţ care să-i permită să ruleze single-speed pe un raport favorabil pe foia mare – treaba asta ne ia o jumătate de oră – şi apoi direcţia Galaţi. Mă chinui ceva pe digul către I.C. Brătianu, dar reuşim şi noi să trecem cu bacul de la ora 20.00, cu trei ore întârziere faţă de ceea ce s-a planificat.

Concluzie: a fost tură frumoasă, cu de toate, şi prima în care am parcurs înteaga crestă a Munţilor Măcinului, şi nu oricum – pe bicicletă.

Ovidiu M.