September 7

Turul Dunarii – ziua 6

M-am trezit dimineata, dar dimineata, da?! 8.30 mi se pare cel putin dimineata pentru corp si suflet, mai ales ca m-am culcat dupa 1.30 cand am terminat postarea pe blog. Dar sa revenim… ziceam ca m-am trezit dimineata la 8.30 si bine am facut, altfel la 9.00 probabil faceam gaura in cort de la sperietura (pe care oricum mi-am luat-o putin) cand clopotele bisericii ce se aflau la 3-5m de cort au inceput sa sune, facand aerul sa vibreze. Si m-am trezit numai bine sa nu pierd ospatul…

image

Am mai lalait-o destul de mult, ba cu service-ul bicicletelor copiilor parintelui, ba cu al bicicletei lui Mircea, si am plecat intr-un sfarsit, dar nu spre Valea Teilor asa cum era planificat, ci ghidati de Iulian, cel mai mare din baietii parintelui Ghenadie din Horia, spre Closca, sa verificam daca cu adevarat acolo este izvorul cu cea mai buna apa din Dobrogea.

image

Testele trebuie refacute, au fost neconcludente 😀 Ghidul a fost insa dintre cei mai buni, as putea spune chiar ca are vocatie. 🙂
Dupa Closca cel batran si apa cea de aur, am revenit in Horia sa revenim la planul initial, astfel ca pe la 12.00 am reluat planul cincinal, integral dar putin “pe langa” 🙂 Adica spre Valea Teilor si Niculitel dar prin valea Lozovei (aka drumuri de pamant) in loc de drumul “asfaltat” ce trecea prin Alba.

image

Am ales drumul acesta la sfatul parintelui Ghenadie, pentru ca la capatul lui se afla singura moara de apa functionala din Dobrogea si “haiducul” Stefan Nucu, morarul de apa. Drumul bun, in urcare lina cu trecere peste parau ca sa ajungem la moara, numai ca proprietarul era plecat si (sunat fiind), mai intarzia “pana pe la patru”. Incapatanati de fel, ne-am pus pe asteptat: am mancat, am baut (apa), am facut poze, chiar si atipit putin,

image

iar la patru fara doua minute nea Stefan isi face aparitia, in caruta cu doi bidivii. Restul… ar necesita o postare separata pe blog. Deajuns sa spun ca moara are aproape 30 de ani, ca a fost construita de el fara nici un plan (doar din amintiri, tatal lui avusese o moara pe acelasi loc cand era mic) si ca macina orice ii dai.

image

image

Dupa ce am stat de vorba pret de mai bine de-un ceas despre orice, am lasat bunul om, care desi era bucuros de oaspeti se simtea rau, si ne-am infipt in pedale spre Niculitel, via Valea Teilor.

image

Nicu care e originar de prin partile locului ne-a gasit repede si o gazda, iar dupa geniala coborare prin serpentine ne-am trezit in fata unui aligote de Niculitel (vin privat, nu de crama), care ne-a tinut de vorba pana la delicioasa masa cu friptura de iepure.
Ne-a tinut putin de vorba si dupa, motiv pentru care la ora asta (21.30) suntem deja in pat 🙂
Am inchinat paharul pentru Giplast Balkans si Mausbike, fara de care degustarile de vinuri alese nu ar fi fost posibile.
Sa fim sanatosi!

Silviu

P.S. si pt. ca nu vrea netul sa mearga, veti servi postarea maine 🙂

September 5

Turul Dunarii – ziua 5

Dimineata am plecat, evident, de unde inoptasem (in Luminita), dupa un mic dejun copios via Marian, preotul localitatii si al sotiei lui Mariana – frumosii nostri gazduitori. Totul a culminat cu smochine culese direct din copac si cu doua pene rezolvate inainte de prima pedala a zilei.

image

De aici incolo totul a mers ca pe roate, ca doar nu mergeam pe jos: cu vant din fata gratie codului galben de vant. A fost in schimb soare si astfel mi-au placut mai mult fotografiile ce le-am facut 🙂
In Mesteru, am aflat de ce se cheama localitatea asa – nea Gheorghe Jinga – daca ceva ce trebuie sa fie facut, el are si sculele si cunostintele de “cum se face”

image

Panoplia de “skill-uri” variaza de la tamplar, fierar (cu forja!), pietrar, la constructor de case, sudor, morar si mandru propritar a doua cazane de tuica insumand 500L. Basca in timpul liber mai era si taran! Chiar daca trupul nu-l mai ajuta ca odinioara, la 80 de ani se misca bine si avea mintea brici. Am stat de vorba cu el vre-o doua ceasuri despre cele lumesti la un pahar de tuica, discutand de la politica la istorie si inapoi.

image

Mare OM, mare gospodar. Am plecat cu greu, omul e o enciclopedie iar noi avizi de mai mult, insa drumul se cerea batut iar pedala invartita. Spre Cerna deci…

image

Dobrogea frumoasa, drumul prost ne-au facut sa speram la mai bine, si ne-am oprit in Traianu la o inghetata (mai ajunsesem in zona cand am facut tura de Carjelari), macar de aici drumul era bun, chiar daca vantul “de cod galben” ne-a chinuit.
Cerna si casa lui Panait Cerna. Presupunand ca nu va intereseaza viata si lucrarile lui (desi nu strica), ati putea foarte bine sa mergeti sa o vizitati doar pentru ca e un bun muzeu al satului dobrogean, iar d-na Vasilica (descendenta din neamul lui Panait Cerna) va explica pe indelete daca cereti, detalii despre toate acareturile si viata la 1800.

image

Si pentru ca era ziua comunei, am mers sa vedem cum se sarbatoreste: muzica si voie buna, oameni de treaba la primarie ne-au ascuns panzerele (aka bicle), iar din greseala am intrat in biblioteca comunei de unde in loc de carti am iesit cu daruri: placinta dobrogeana si struguri 🙂

image

Tarziu ne-am dat dusi mai departe, in cautarea unei cazari/loc de campare, dar l-am gasit prin bunavointa parintelui Ghenadie din Horia, chiar in curtea bisericii

image

Un “dus”, mai multe discutii cu parintele si trasul pe dreapta de rigoare.
Voie buna!

Silviu