October 21

Cu bicicleta în Ucraina – sâmbătă

Sâmbăta a început pentru mine la ora 01.00 (noaptea), când stomacul meu, revoltat de “ceva”, a decis că nu mai suportă! După doar o oră de somn m-am trezit căutând cu două mâini prin rucsac hârtia de intervenţie, ulterior (cronometrat parcă fiind) un sfert din fiecare ceas l-am petrecut regeşte, pe tron. Ce bacterie a provocat reacţia sensibilosului, nu ştiu, mâncarea a fost super proaspătă, poate apa să fi fost, care deşi era îmbuteliată avea un gust ciudat. Dimineaţa m-a găsit treaz, cerându-i gazdei o pastilă “serioasă” pentru aşa ceva. Deşi trebuia să plecăm devreme ca să facem cei 65km (după program) şi să vedem toate nevăzutele de pe traseu, timp era! Aveam de reparat/reglat 4 biciclete, inclusiv pe a mea, care în noaptea respectivă s-a gândit să se desumfle şi ea, în spiritul celorlalte biciclete şi… al meu personal. Se făcea astfel că gazdele au plecat în târg după petice, camere, pedale şi alte nimicuri d-ale bicicletelor, gen pompă, iar eu scoteam roata din spate să văd ce paţise peste noapte, că doar aveam lichid, ce anti-pana mea!
reni10 reni11
Pare-se că aproape de casă colegul austriac (care mersese pe ea cu o seară înainte) a pocnit o margine bine, pentru că o frumoasă “muşcătură de şarpe” -snakebite pentru iniţiati- zâmbea la mine. Nu era totuşi prea mare, aşa că de dragul sfântului lichid anti-pană din cameră am pus un petic şi am rezolvat problema. Având timp, ne-am jucat (că doar numai cine nu traieşte nu mai poate fi copil!) şi am făcut câteva foto în tricouri roşii. Baieţii s-au întors, pastila şi-a făcut imediat efectul, dar la celelalte biciclete cum mai durau reparaţiile, s-a hotărât renunţarea la traseul de 65km, urmând să facem o bună bucată cu microbuzul. Şi duşi am fost, după un binemeritat mic dejun! Cu odihna puţină de peste noapte, mi-au trebuit doar vre-o 10 minute să adorm, şi am dormit aşa de bine încât m-am trezit doar ca să mă urc pe biclă. De povestit drumul din Reni până acolo… nici visele nu mi le aduc aminte!
Orlivka1 Orlivka
Ne oprisem pe malul unui mare lac, şi când zic mare… nu prea îi vedeai capătul din lungime, arătând ca un estuar mai degrabă decât un lac, şi făcând cel mai mare lac din România (Brateş) să pară… un fel de baltă. Acum nu ca nu ar fi, să fim corecţi… dar, să ne întoarcem peste Prut. Erwin, austriacul, care cu o zi înainte a prins o răceală, se simţea rău şi a rămas cu maşina de asistenţă, locul lui în echipă fiind luat de Ofeliya, o gazdă la fel de mult pasionată de mersul pe bicicletă ca oricare dintre noi. Nu glumesc!
Orlivka5 Orlivka4
Am dat pedală, din nou pe drumuri necartate (doar văzute pe hartă), din nou am intrat şi prin un vechi drum de câmp care nu mai era folosit şi pe care îl năpădisera tot tipul de bălării şi ciulini, totul ca să ajungem la o fostă fortăreaţă de sorginte romană. Evident că bălăriile şi lipsa lichidului anti-pană au făcut din nou victime printre “caii” colegilor, la vre-o 200m de situl arheologic oprindu-ne iar să reparăm o pană (s-a mai reparat una la cam 1 km de şosea).
Orlivka2 Orlivka3
Soarele ţinea morţiş să-mi amintească de verile toride Dobrogene, cerul senin fără pic de nor nu făcea nimic să se opună, iar noi ne topeam uşor. Totuşi, eram la doar un lat de Dunăre de Isaccea, la fiecare aruncătura de ochi în direcţia ei te loveai cu privirea de Măcini, peisajul semăna izbitor cu celălalt mal, aşa că nu ştiu de ce mă mir încă…
Orlivka-sit Orlivka-sit1
Am ajuns la sit, unde am găsit o fortareaţă care era leită Arrubium de la Măcin. Aceeaşi formă, dimensiunile poate puţin mai mici, şi priveliştea de pe vârful ei diferită, în rest… acelaşi dâmb de pământ fără nici un zid în exterior, fără să-ţi dai seama de vre-o formă (cu sau fără fond). Impresionant!
Două-trei foto şi am dat pedală, nu mult, doar până în locul unde reparasem pana (o intersecţie de drumuri), unde ne-am aşezat frumos să mai reparăm una… apoi hai la drum! Dar stai! Dupa 50m am simţit că sunt şi eu pe jantă… ce draguţ! Repede am întors bicla, am băgat câteva pompe, am învârtit lichidul în roată şi minune! Ţinea! Ce mândru eram şi bucuros deopotrivă că am aşa o zamă’ bună (Fachir – via Mausbike), aşa de mândru încât s-a lăsat iar roata după câteva sute de metri, la intrarea în următorul sat. N-am mai stat la discuţii, am scos singura cameră de rezervă de 29″ ce se găsea în tot Raionul Odesa (nu glumesc!) şi cu mâinile tremurând (la gândul că nu are lichid) am făcut schimbul.
Atunci mi-am amintit că mai încercasem odată să peticesc cameră cu lichid şi că NU trebuiesc peticite, pentru că nu ţin, lichidul “atacând” lipiciul peticului şi dezlipindu-l. Peticul meu era pe cameră mai creţ ca un şorici, însă gândind retrospectiv zic am facut bine, lichidul fiind un bun pansament fizic şi psihic prin bălăriile de mai devreme.
Orlivka7 Orlivka9
Ar fi trebuit să ajungem la Dunăre, să vedem zona pe unde trupele ţarului o treceau să se bată cu otomanii, cam pe la al nostru castru Noviodunum de lângă Isaccea, însă pentru că întârzierea devenise prea mare, am chemat microbuzul în Orlivka să mergem spre Izmail. Între timp noi ne-am delectat la barul din sat cu nişte cârnaţi cu pâine şi bere… mâncarea campionilor la pene!
Orlivka8 Orlivka10
Drumul până în Izmail este o a doua necunoscută, doar GPS-ul l-a înregistrat, eu recuperam somnul pierdut, m-am trezit însă odată ajuns în oraş, unde ne-am oprit direct la plajă, tot acolo fiind şi ţinta noastră – muzeul militar – din păcate închis. Am observat repede cele două biserici de rit diferit ce convieţuiau în aceeaşi curte, dar pentru că destinaţia finală a zilei se afla la 80km depărtare, am încălecat pe microbuz şi şoferul i-a dat pedală.
izmail1 izmail
Popasul următor l-am facut repede, în Stara Nekrasivka, locul pe unde trece meridianul 25′ 20″, unde calculele distanţei dintre localitate şi Hamerfest din Norvegia au ajutat cercetătorii la stabilirea măsuratorilor planetei.
N-am fost prea atent, sau n-am reuşit să fiu, deoarece de la ieşirea din Izmail spre Kiliya, adică inclusiv până la monumentul cu pricina, drumul se transformase din “mers pe drum prost” în “mers prin tranşee”, de la atâtea zgâlţâituri somnul de frumuseţe fiind înlocuit cu o durere de cap . Festivalul de “heavy rock” va continua şi după plecarea din Stara Nekrasivka, asigurarea obiectelor din cabină şi ţinutul ferm de bănci devenind un lait motiv pentru ocupanţii microbuzului, pentru că şoseaua arăta la propriu ca după bombardament…
StaraNekrasivka1 StaraNekrasivka
Când soarele mergea spre asfinţit noi traversam o zonă plină de canale mai mici şi mai mari, pe lângă “râul” Kyslyts’kyi (de fapt un fel de braţ al braţului Chilia), semn că nu numai Ceauşescu a dorit transformarea Deltei Dunării în teren agricol. De altfel, din această zonă “amenajată” (unde degradarea post-comunistă se putea observa uşor) ce se întinde până la Vylkove, se aprovizionează cu orez toată Ucraina.
kiliya2 kiliya3
N-am rezistat să dăm din cap prea mult la concert şi la jumătatea drumului spre Kyslytsya am dat bicicletele jos din microbuz, iar pe vechiul (se vedea clar că nu fusese reparat niciodată de la inaugurare- câmp de batâlie numit şosea) am pedalat sinuos până în sat, microbuzul ajungându-ne doar la intrare… Ce vitezomani!
kiliya kiliya1
De aici, sus în maşină, “poate nu ajungem noaptea în Kiliya!”… dar aşa s-a întâmplat. Am ajuns după apus şi am făcut un mic tur “de onoare”, al străzii principale, destul de cochetă şi animată aş spune, cu clare urme de bunăstare rămase de când era portul prin care toate produsele moldovei ajungeau la mare. Am mai încercat să vedem o biserică veche dar ne-am lăsat repede pagubaşi şi ne-am îndreptat motorizaţi spre Vylkove unde urma să înoptăm.
Popasul de cină la “Delta”, un restaurant mare din Vylkove pe cât de chicios, pe atât de bine dotat şi garnisit cu mâncăruri, băuturi şi clienţi, a fost unul din momentele cele mai frumoase ale zilei. Ciorba din cinci feluri de carne pe care am mâncat-o, dar a cărei denumire n-am reţinut-o din păcate (la fel ca oricare alt cuvânt ucrainean), fiind foarte gustoasă şi hidratantă pentru călătorul cu stomacul sensibil. Să mai zic şi că au wifi? 🙂
restaurant-delta restaurant-delta1
După masă am mers la cazare, un apartament al gazdelor în puţinele blocuri din oraş, dar amenajat simplu şi frumos. Duşul şi patul au fost tot ce am mai văzut în faţa ochilor, oboseala acumulată peste zi făcându-şi simţită prezenţa încă de după cină.
Oare ce aventuri ne mai sunt rezervate mâine?!

Noapte bună!
Silviu

October 15

Cu bicicleta prin Ucraina – vineri

Invitaţi să participăm, ca şi ONG de biciclete activ din zona, la un tur de identificare a potenţialului cicloturistic al malului ucrainean al Dunării în perioada 18-20 septembrie, am zis DA fără ezitare ideii transfrontaliere şi m-am apucat să caut doritori printre membrii Bike Works. Era nevoie de doi oameni, care la sfârşitul weekendului petrecut peste două graniţe să-şi dea cu părerea despre potenţialul văzut (sau nu) în cele trei zile, cheltuielile fiind suportate de organizatorii ucraineni. Doritori s-au găsit, însă până la data plecării propriu-zise s-a întâmplat în aşa fel încât nici unul dintre ei să nu mai poată pleca. Ca să salvez obrazul asociaţiei, am lăsat soţia cu dulceaţa de mai puţin de o lună de zile de viaţă, am încălecat pe-o şa şi dus am fost în aventură.
Şi ce aventură urma să fie!
Vineri la ora 14.00, când trebuia deja să mă întâlnesc cu organizatorii în Reni, eu abia plecam din Galaţi, ajutat de Florin Grosu să ajung mai repede la graniţă şi să mai salvez ceva timp. Ajuns la primul hop – graniţa cu Moldova – apropiindu-mă de ea, din sens invers trec doi biciclişti, care văzându-mă înfipt în pedale spre Moldova, mă întreabă:
“Ai vestă?”
Eu: “Nu!” (în gând – “am echipament cu elemente reflectorizante, lumini, ce naiba”)
“Vezi că nu te lasă să treci fără vestă, pe noi nu ne-a lăsat”
Hopa! ce sa fac, să mă întorc după o vestă? deja eram întârziat… Oricum pe teritoriul Moldovei am doar un kilometru, hai să vorbesc direct în vamă! Mă duc la ghişeu, prezint docomentu’, scopul vizitei, direcţia… nici o întrebare de vestă ci doar “Drum bun!” Săru’mâna pentru masă! Şi dăi pedală până la următoarea graniţă, cea cu Ucraina.
Aici se uitau toţi la mine de parcă eram picat din filmele SF, eu echipat regulamentar în poliester (erau “decât” 30 grade) şi un rucsac de 60L în spate, ei în camuflaj şi cu AK-ul de gât, mă abordează cu “zdrazdvite”, eu o dau în română, era imposibil ca la 1km de România şi în graniţa cu Moldova să nu ştie “s-o românească cumva”. Probabil mă testau. Şi a început distracţia: ia bonul ăsta ştampilat şi mergi la ghişeul 2, de la 2 mergi la 5 (asta într-o suprafaţă de 30mp), iar când speram că am terminat şi că pot să plec:
“Ce ai în rucsac? arme, droguri, alte lucruri interzise?”
Eu, vizibil amuzat: “Haine, încalţări, nimic de gen”
“Hai să verificăm!”
Şi au trecut vre-o 35-40 minute până când au terminat să verifice, să mă întrebe cât costa GoPro-ul, dacă sunt ciclist profesionist, da’ de ce mă duc în Ucraina, da’ nu mi-e frică, s.a.m.d., timp în care eu eram pe cât de calm pe atât de grăbit, nu de alta, dar în afară de ora 14.00 când trebuia să mă întâlnesc cu gazda la catedrală în Reni şi un numar de telefon, nu aveam… nimic!
Bun, distracţia terminată, am îndesat tot înapoi în rucsac, am zâmbit frumos celui care vorbea româneşte/moldoveneşte şi am apăsat din nou pedala. Ca o paranteză, nu ştiu ce vorbeau ceilalţi la graniţă, ce naţie erau, n-am reuşit să fac diferenţe între ucraineană şi rusă în vorbire, deşi ulterior mi s-a spus că sunt clar distincte, cu o parte de cuvinte identice şi altele asemănătoare.
reni1 reni-cathedral
Ajung repede la intrare în Reni, oraşel asezat sus pe unul din dealurile din zona şi mă ghidez după cupola impozantă a catedralei aurite să-i gasesc intrarea. Odată ajuns acolo, evident că nu mă aştepta nimeni, am pus mâna pe roaming şi în 5 minute Volodymyr (de aici încolo am să-i zic Volodea) era în faţa mea cu bicla, ghidându-mă repede către cazare, unde mă aşteptau ca să pună masa. Moment în care m-am simţit prost că i-am facut să mă aştepte, deşi n-a fost intenţionat. N-am vrut sa-i refuz şi să le spun că deja mâncasem acasă acum o ora şi ceva şi am ciugulit din bucatele alese.
La masă cu noi pe lângă organizatorii ucraineni se mai afla Erwin, turoperator din Austria şi sârbul Jovan, unul din oamenii căruia trebuie să-i mulţumim pentru Eurovelo 6.
După masă, când Volodea ne-a invitat la o tură de 20km în împrejurimile Reniului, era deja ora 17.00.
Ne-am echipat, şi deoarece programul fusese deja decalat, am plecat cu bicicletele într-un microbuz până în locul unde se intra pe offroad.
reni-area reni-area1
Mă simţeam ca în Dobrogea: dealuri, soare mult, praf. În plus am mai dat (pe lângă o livadă culeasă deja şi nu numai) de 120.324 de roiuri de musculiţe ciudate, care ne-au acompaniat dinţii, nasurile şi chiar s-au înfipt în pielea unora, vreme de câţiva kilometri. Scăpasem! Cai, fotografii, dealuri, văi, dealuri, când văd -închizător de pluton fiind- că Erwin, un bărbat destul de masiv, la 71 ani (da dragii mei, aţi citit bine) se chinuia să urce dealul, şi era roşu ca racul… Bicicleta oferită spre împrumut de ucraineni, un GT Agressor de vre-o 8 ani vechime (zic eu) nu vroia să schimbe pinioanele şi lantul sărea de pe unul pe altul, torturând săracul om.
reni-area4 reni-area3
De oprit n-a vrut să se oprească decât două dealuri mai încolo (deşi ne cam trăgea în urmă), unde am descoperit că şurubul deraiorului era pe jumătate desfiletat. Am strâns şurubul, şi pentru că vedeam deja soarele cum îşi lua tălpăşiţa i-am dat bicicleta mea şi am luat eu “junghiul”.
Zic junghi, însă exceptând bicicleta mea, era singurul mtb mai serios, în “cursă” mai existând un alt mtb “închiriat” sârbului, un Nakamura mai vechi decât GT-ul, care era cu aproape două mărimi mai mică decât ce-i trebuia lui Jovan (şi se cam chinuia şi el), şi piesa de rezistenţă, o bicicletă cu furcă fixă gen “semi-cursieră”, călărita de Volodea.
reni-area5 reni-area2
După ce i-am dat bicla mea lui Erwin a mai crescut media orara, însă navigând după o hartă (fizică, adică pe hârtie) ce o avea organizatorul, ne-am trezit că drumul de întoarcere nu mergea chiar către Reni, deja se însera, iar la indicaţiile unui cioban local “mergeţi pe drumul de lângă calea ferată de acolo” am luat-o direct printr-o pârloagă (o boschetărie serioasă unde îmi era frică să nu fac pană instantanee pe ambele roţi, biclele ucrainene neavând lichid anti-pană) spre drumul respectiv. De aici mai departe, vă daţi seama că nici chef, nici lumină de fotografii nu mai aveam 🙂
Am scăpat, am ieşit într-o intersecţie de drumuri de lângă calea ferată, am mai bâjbâit un drum, ne-am întors înapoi în intersecţie, am luat-o pe unul mai puţin folosit şi ne-am găsit cu niscaiva localnici care aşteptau trenul în haltă. Mersesem 100m mai la deal de intersecţie, Jovan descoperise că avea pană la amândouă roţile, iar pentru că nimeni dintre noi nu avea lumini (20km îi facem repede, nu ne trebuie lumini, nu?) nici macar nu se punea problema să reparăm vre-o pană. Bun, luăm trenul, dar unde-i Erwin?! “Era în spatele meu la intersecţie” zise Jovan, “Staţi ca ma duc sa-l caut”, zic eu şi cobor cei 100m până înapoi în intersecţie, dar ia-l pe Erwin de unde nu-i. M-am învartit în zonă, nimic! Merg înapoi şi le zic la baieţi, apoi ne-am apucat să-l căutam, să-l strigăm, nimic! Se facea noapte serios şi nu-l găseam, ne îngrijorasem… “Volodea suna-l” zic eu, “N-am credit să sun international”, bag eu iar roaming-ul în funcţiune, dar intră căsuţa vocală… deja nu ştiam ce să mai facem, trecuseră vre-o 20min de căutări… să sunăm poliţia? Din depărare se aude un pârâit de motor mic în doi timpi şi pe o motoretă, doi malaci de graniceri ucraineni se ţineau în braţe. Fără lumini, se opresc la semnul lui Volodea şi aflăm că au văzut un “neamţ” pe bicicletă la o haltă mai departe de noi.
Bucuroşi de veşti bune, îl lăsăm pe Jovan în haltă să aştepte trenul (care deşi “trebuia să vină” de vre-o jumătate de oră, nu se vedea) în compania localnicilor şi plecăm după Erwin. Totuşi, noi eram în drum, sigur NU a trecut pe lângă noi, oare pe unde ne-a depăşit? de ce nu s-a oprit când nu ne-a văzut?… întrebări, nedumeriri, noapte, şi o pană pe faţă la “semicursa”-ul lui Volodea… superb! Culmea, moralul era bun, nu era nimeni panicat (poate puţin eu care cedasem bidiviul personal pe “junghi”:D ), noroc de cerul senin, dădeam înainte la lumina unei luni în ultimul pătrar, pe un drum cu pietriş străjuit cu copăcei şi tufişuri. Numai pupilele dilatate la maxim m-au salvat, reuşind să evit “la mustaţă” doi biciclişti ce veneau din sens invers, fără lumini (se pare că eram totuşi în rând cu lumea), învaţătură de minte ca apoi să “ţin dreapta”. Aproape de halta unde fusese văzut “ză german” ultima oara, Volodea descoperă că şi roata de pe spate se odihnea pe jantă, însa a continuat aşa pe ea o perioadă, până am ajuns într-o zonă unde se înmulţeau liniile de tren, semn că ne apropiam de oraş. Întâlnim alt biciclist chior (fără lumini) care ne anunţă că urmăritul e “la 5 minute de noi”… buuun! Şi dăm repede din picioare- pe lângă biclă deja… Brusc, realizăm că trenul care “acum trebuie să vină” încă nu trecuse pe langa noi, şi râdem… nu mult însă, pentru că se termina drumul de pe lângă linii într-un cot ce pleca dreapta, nu în direcţia oraşului… ce să facem, pe unde o luase Erwin? Fusese de faţă când am aflat că trebuie să urmărim linia până în oraş, dar dacă a urmat drumul şi a făcut dreapta? Avea deja antecedente! Volodea a hotărât să mergem tot înainte pe lângă liniile fără drum (se intra într-un fel de triaj) şi s-a apucat să strige “Erwin! Erwin!” (până acum, nu strigasem decât la intersecţie), moment în care auzim pe cineva răspunzând “ceva”, strigam iar… nimic! Am presupus că cineva nu înţelesese ce strigam şi am plecat mai departe… Mergem 50 m apoi iar strigăm, moment în care primim un răspuns descifrabil de peste linii (toate 7-8 câte avea triajul) şi vedem o mogâldeaţa în întuneric cu ceva ce semăna a bicicletă în mâini… Era Erwin! Am răsuflat uşuraţi că l-am gasit, iar Volodea a realizat că eram la 500m de o barieră ce dădea în oraş. Mai pe ea, mai pe lângă, am ajuns la cazare, unde am descoperit că şi “junghiul” scăpa aer şi urma să ajung pe jantă curând.
M-am bucurat însă că al meu cal avea gumele intacte şi că a doua zi nu trebuia să dau la pompă, cu atât mai mult cu cât nu aveam decât o cameră de rezervă (de 29″) şi mă îndoiam că se găsesc de cumpărat în piaţa Reni 🙂
reni-iris reni-iris1
A urmat un binemeritat duş, între timp Volodea făcând cale întoarsă spre gară să vadă ce-i cu trenul (tot nu trecuse pe lângă noi), 30min. mai târziu întorcându-se şi cu ultimul membru rătăcit al echipei. Spre deosebire de mine sau austriac, Jovan era sârb, deci “bunghea” ceva rusă şi astfel s-a distrat copios cu localnicii în haltă aşteptând trenul acele doua ore, căci atât am umblat noaptea în căutări.
Am mancat, o mâncare proaspătă şi deosebit de gustoasă, cu nişte carne de porc făcută la ţepuşe (nu mă întrebaţi cum se cheamă că n-am reţinut o boabă de ucraineană 😀 ), iar după atâta aventură, pe la 12.00 ne-am retras în vastele apartamente, cu gândul la tura de 60+ km de a doua zi, din postarea urmatoare…

Silviu Negoiţă

September 24

Concluzii dupa Turul Dunarii

Au trecut ceva zile de cand m-am intors din Turul Dunarii, insa pot sa va spun ca prima mea experienta de cicloturist a lasat urme destul de adanci incat sa imi amintesc cu placere fiecare zi petrecuta in sa in compania lui Mircea Crisbasanu si a locurilor si personajelor intalnite pe traseul echipei nr.1
Desi nu am fost chiar cicloturist ci am facut cercetare pentru cicloturisti, faptul ca am facut-o la fel ca si ei, din sa, a avut un efect de experienta cicloturistica.
Ca si concluzii, am tinut sa scriu acest post pe blog, in speranta ca poate putina mea experienta va ajuta alti doritori de “ture lungi” sa-si duca cu bine la sfarsit calatoriile.

20140901_1210255 20140902_1201057
Din start va spun ca cicloturismul este una din cele mai frumoase metode de a descoperi locuri noi, rimul ti-l faci tu, opririle si detour-urile asisderea, iar daca timpul total al calatoriei nu este o problema, poti sta cat vrei acolo unde gasesti locul care-ti atinge sufletul.
Am avut zile cand am mers mult si am stat putin prin localitati, pentru cercetare, la fel cum am avut zile cand am facut 30km sau am stat ore intregi intr-un loc admirand-ul sau asteptand pe cineva. Din mersul bicicletei apuci sa vezi arhitectura caselor vechi, sa dai buna ziua localnicilor si copiilor care te intampina cu “hello” caci cred ca esti strain, sa intrebi oamenii de o locatie sau alta fara sa “incurci circulatia”.

20140902_12094414 20140902_12365024
Fiind cu MTB-ul (are parti bune si parti rele) nu mi-a fost teama ca drumul nu e bun pentru masina pana acolo, sau sunt pietre si nu pot trece ci am pedalat pe orice tip de teren, indiferent ca au fost pe drumuri de pamant prin camp, pietris, asfalt prost/ gaurit sau drumuri asfaltate perfect.
Desi furca amortizata m-a ajutat pe alocuri, mountain bike-ul pe sosea te “tine” in spate putin, cauciucurile cramponate si mai late ruland mai putin zvelt decat cauciucurile mai inguste fara crampoane ale unei biciclete cross/trekking. Astfel ca daca va planuiti o tura cicloturistica si stiti ca va fi predominant pe asfalt, ati putea folosi cu succes furca fixa (mai ales daca aveti coburi si pe fata), de altfel recomandarile cicloturistilor inraiti pentru ture foarte lungi sau in zone izolate ducand cate o bicicleta cu minim de piese/ componente si un necesar cat mai mic de service. Ganditi-va de exemplu ca una e sa gasesti printr-o sat mai izolat un aparat de sudura sa-ti sudezi urechea rupta la furca fixa si alta e un service specializat pentru furca ta pe aer 🙂

20140903_10594429 20140902_1758502
Pentru un echilibru mai bun (in vant si la urcare/coborare de pe bicicleta) e bine sa aveti coburile/greutatea cat mai jos, exista portbagaje care au prinderea coburilor mai jos pe roata, asa cum le-am avut si eu, iar deasupra pe portbagaj sa va tineti lucruri usoare si/sau voluminoase gen izopren, saltea, sac de dormit, cort.
Dar intram prea in detaliu in tehnica si nu asta e scopul postului…

20140903_1358484 20140903_1352362
Revenind la oile noastre, am sa incerc sa explic “de ce” cicloturism si de ce nu “cu masina”. Facand cercetare, intrebam aproape pe orice locuitor al zonei, de locuri frumoase, oameni gospodari, mesteri, producatori locali sau orice cred ei ca ar fi “de vazut” in localitate, astfel afland de locuri si oameni nebanuiti care insa ne-au bucurat mintea si fericit sufletul. As fi aflat toate aceste lucruri daca eram cu masina? De exemplu tu, te-ai fi oprit la magazinul-birt din sat sa bei ceva rece ca sa afli de o pensiune catre care nu exista nici un indicator si nici o referinta gasita pe internet?

20140903_11254446 20140902_1923326
Te-ai fi oprit din drumul tau cu masina sa vorbesti cu cicloturisti australieni si sa le dai indicatii, iar profesorul din sat auzind discutia sa intre in vorba cu tine, pentru ca apoi sa-ti dea numarul de telefon al persoanei care te va gazdui la sfarsitul zilei (nu numai pe tine, dar si pe cicloturistul german intalnit la 30 de minute dupa ce toate acestea s-au intamplat)?

20140903_17100110 20140903_1650295
Daca erai cu masina, ai fi primit cadou din toata inima o sacosa cu placinte dobrogene si struguri doar pentru ca ai gresit usa si ai dat peste alti oameni frumosi? Daca nu erai cu bicicleta, ai fi cautat un loc “de pus cortul” la biserica din sat, ca apoi sa afli numarul de telefon si drumul catre singura moara de apa functionala din Dobrogea, sau ai pleca de acolo cu “ghid” care te duce la izvorul cu cea mai buna apa din Tulcea?

20140905_16381912 20140906_16201927
Daca n-as fi pedalat dupa masina granicerilor sa-i intreb de locuri de cazare, oare am fi gasit superba casa Varvara, povestea ei si frumosii oameni care au avut curajul sa zica “se poate!”?

20140907_15375594 20140907_154535106
Sunt doar cateva exemple care-ti spun cat de special ma simt cand calatoresc pe bicicleta, ca sunt primit altfel de catre localnici, indiferent ca ma privesc cu admiratie sau ca pe un nebun. Ar mai fi libertatea de miscare, aerul curat, fructele si produsele proaspete gasite la tot pasul si multe altele. Unul din lucrurile pe care il gasesti mai des in locurile izolate, e darnicia oamenilor simpli care desi au putin de oferit (sau cel putin asa cred ei), pun ce au mai bun pe masa pentru calatorul obosit.

20140905_13045414 20140906_0906378
Pentru vest-europenii intreprinzatori din localitatile mici de pe traseele cicloturistice europene, aceasta modalitate de turism este o sursa de venit serioasa. La nivel european vorbim de sume de ordinul miliardelor cheltuite de cicloturisti pentru servicii si produse in vacantele lor pe bicicleta, bani care ar trebui accesati si de ai nostri compatrioti situati de-a lungul Eurovelo 6 si 13 – mai exact lunca Dunarii, Delta si litoralul. Putini dintre ei insa sunt dispusi sa investeasca (chiar si putin), majoritatea asteapta “sa se faca ceva”. In calatoria noastra am incercat sa le deschidem putin ochii, sa le aratam ca exista surse alternative de venit pe care le pot accesa, cu putina bunavointa si munca. Unii sunt reticenti, altii deja au pornit pe acest drum si-i felicitam, toti insa ar trebui sa inteleaga ca trebuie macar o “cooperativa”, in care nu trebuie neaparat sa-i ofere clientului TOTUL, ci ca se pot strange mai multi oameni intreprinzatori ce ofera calatorului ce are/ poate mai bine: unul cazare, altul mancare, altul un tur al locurilor interesante din zona, altul activitati interesante sau inedite, s.a.m.d. Cel putin eu unul asa vad lucrurile.

20140905_1105172 20140904_2005351
Evident ca solutii exista daca “se vrea”, daca esti destul de incapatanat sa te lupti cu sistemul, daca nu esti inca resemnat, insa la tara tinerii (cei care ar trebui sa aiba aceste calitati) sunt din ce in ce mai putini, iar cei ramasi in urma trebuie urniti, invatati, sa faca altceva decat ce stiu. Chiar si asa, totusi cred ca se poate… totul e sa se vrea!

20140908_15592629 20140907_1859415
Personal calatoria aceasta a avut un efect de reconectare cu pamantul strabun, cu mine insumi si cu traditiile si obiceiurile de la tara, pe care desi in mare parte “le-am prins” cand eram mic, timpul le-a sters usor usor amprenta. E mare lucru sa “te regasesti”, sa iti fuga din minte lista “de facut” pentru saptamana urmatoare si sa te lasi dus (departe de media si internet) pe bratele intrebarilor mai mult sau mai putin existentiale, dar mereu actuale…

20140907_1853204 20140908_16534251
Tin sa multumesc tuturor celor care si-au adus contributia la aceasta frumoasa experienta, Mircea cu al lui “Turul Dunarii”, sponsorilor Giplast Balkans si Mausbike, dar si colegilor din Bike Works care au terminat cu mare succes ce incepusem impreuna: concursul de indemanare pentru copii “Juniorii Pedaleaza”! 🙂 Tuturor va multumesc!

Ca pentru sfarsit de concluzie, va spun doar atat:  incercati macar odata in viata, turismul pe bicicleta!

Silviu Negoita

September 10

Turul Dunarii – ziua 9

Desi multi probabil ar zice ca “nu se pune”, faptele si intamplarile de mai jos ar trebui sa le schimbe parerea.

Trezire grea, la 9.15, la 10.40 sosea in port pasagerul de Tulcea pe care nu voiam sa-l pierd, altfel ma astepta un drum pietruit si gaurit de 8km din Partizan pana la bac-ul de Nufarul, iar apoi alti kilometri valonati bine pana sa trec de Tulcea. Buun… ne-am trezit, hai sa platim cazarea si sa dam comanda de micul dejun (inclus in pret!). Cei de la receptie/ bucatarie/ administratie imi zic (dupa un schimb de propozitii) ca ar fi bine sa fim la bac la 10.00, ca se intampla sa vina si mai devreme de 10.15, iar urmatorul era dupa masa.
Panica! indusa si altui coleg care ca si mine voia sa ia pasagerul, si ca si mine se misca incet, crezand ca are destul timp. Imbracat, bicla pregatita cu tot calabalacul, mancat in fuga, despartirile sunt grele- haideti sa facem o poza “cu totii”, gata si cu despartirea, prins lejer pasagerul (venit pe la 10.20+)

20140909_102044  20140909_104232

Pasagerul – scump, mai ales la pret: 10 lei biletul pentru bicla, 12,6 lei de non-locuitor al deltei. Asta e, macar nu ajungem plini de praf la sosea, totusi eu mai aveam 80 de km “pe valuri” pana acasa – moment in care ma gandeam: ce bun ar fi un vant din spate

20140909_112634  20140909_122000

Dar uite Tulcea! Ajungem in port, imbulzeala mai ceva ca la oferte la Penny, marinarii de pe pasager trebuiau sa formeze cordon jandarmeresc ca pasagerii sa poata cobora, inainte ca puhoiul de imbranciti “din spate!” sa ia cu asalt “locurile bune” din pasager. Alt motiv eu unul nu vad pentru care sa existe asa o disperare. Dar am scapat cu viata si cu biclele intregi de acolo si ne-am mai invartit putin prin Tulcea, ba dupa un bancomat, ba dupa bilete la tren, ba dupa un suberek, inainte sa ne despartim si sa incep calatoria “solo” pe malul drept al Dunarii, spre izvoare (ale mele).

M-a uimit numarul mare de cicloturisti din Tulcea: 3 in port la pasager, 2 in gara, 3 in parc citind o carte, la care s-au adaugat inca 2 dupa ce am trecut de dealul de la Somova (foto mai jos cu varful catararii). Cand imi terminam si eu de mancat prajitura in Isaccea, alt cicloturist, cu acesta insa – olandez – am intrat in vorba si i-am oferit cateva informatii utile din zona, pentru bucata de traseu pe care urma sa o parcurga.

20140909_135835 20140909_172452

Nu mare mirarea mi-a fost ca in Vacareni sa intalnesc intamplator alti doi cicloturisti, francezi, Françoise si Hubert Martin, cu care conversasem anterior turului pe Warmshowers despre posibilitatea intalnirii pe parcursul acestuia (lucru care nu s-a intamplat, planurile celor doua tururi – al nostru si al lor – fiind diferite mult ca si zile). Ei erau pe drum spre Galati, eu incetinisem pentru ca in Garvan venea sotia direct de la munca sa ma mai scape de bagaje, astfel ca Vergi s-a ocupat de bagajele la toti 3 iar noi am pedalat catre bac mai usori (si mult mai usor). Hubert deja vorbise cu prietena noastra Oana (pe acelasi Warmshowers) pentru cazare, iar eu i-am ghidat prin oras pana la ea acasa,

20140909_220726 20140909_220754

unde se pregatea ospatul: paste cu brocoli in sos de smantana, chec si vin…
Ce final de tura cicloturistica poate sa fie mai frumos de atat? Cu prieteni noi si vechi si familia, la masa, impartasind idei, impresii si pareri.
Multumesc familiei si prietenilor pentru sustinere si sponsorilor Giplast Balkans si Mausbike pentru efortul financiar!

Silviu

p.s.  suntem invitati de sotii Martin in Franta sa ne dam cu bicla VDT (velo du terrain = mountainbike) in zona unde locuiesc ei sunt multe trasee… cine se baga? 😛

p.s.s. in caz ca nu ati numarat, am intalnit 12 cicloturisti in aceeasi zi, pe 60km de traseu Eurovelo6… destul de mult sa va dati seama de potentialul cicloturistic roman?

September 9

Turul Dunarii – ziua 8

Se facuse bine seara cand am ajuns la campingul din Partizani, iar cu tot alaiul de tantari doar ne-am imbracat si am amanat momentul camparii. Ulterior, intrand “mai adanc” in locatie am vazut ca exista si casute, astfel ca am ales sa renunt la a il inghesui pe Mircea in cortul de 1,5 persoane (in care ne-am inghesuit cand n-am avut variante de cazare) si sa aleg casuta. Desi mult spus fobia, aversiunea mea fata de tantari (unul din motivele pentru care nu calcasem pana acum in Delta)  statea mai bine in casuta cu plase la ferestre decat la cort.

20140908_132805

Baia din camera era un bonus binevenit, chiar daca am observat ca apa calda nu curgea, primul dus fiind unul rece, ulterior am aflat ca “trebuie sa lasi apa sa curga jumatate de ora”, boilerul aflandu-se in capatul celalalt al campingului :)… asa ca dusul urmatoare au avut loc langa boiler, in dusurile comune.

Dimineata fiind, dupa lungile negocieri ale colegilor asupra tarifelor de vizitare a deltei cu barca, ne-am inhamat la o plimbare de trei ore pe canale si lacuri.

20140908_162906  20140908_172812

A urmat o experienta pe care dorec sa o repet si sa o prelungesc, evident in alte zone si sper macar partial cu bicicleta. Am fost plimbati de 2 barcagii locali care au inteles ca vrem sa privim si sa ne bucuram de locurile mai ascunse barcilor mari (cu multi cai si mult zgomot), astfel ca desi aveam motor, pe portiuni bune s-a mers la relanti. Din discutiile cu barcagiul nostru (eram doua barci a patru persoane), lotca se pare ca a iesit complet din arsenalul locuitorilor deltei, ea fiind folosita doar ca obiect de “recuzita” pe la pensiuni, acum se folosesc ca si ambarcatiuni mici barcile din fibra cu motoare cat mai puternice. Pe de o parte ma intristeaza acest fapt, pe celalalt stau si ma gandesc cat de mult am fi vazut in 3 ore daca trebuia sa tragem la rame?!
Track-ul GPS al turei noastre il gasiti aici: prin Delta cu TD – by Bike Works

20140908_165342   20140908_162942

Mai sus, printre nuferi am facut o baie in apa limpede, unde ne-am afundat bine in namolul de pe fund – si astfel n-a mai fost asa de limpede :), unii dintre noi s-au apucat sa caute scoici (erau destul de multe pe fund, dar majoritatea moarte) pentru masa de seara, iar cei care n-au intrat in apa au fost pozaci (inca astept fotografiile! 😛 )

20140908_164638 20140908_165251

Am continuat calatoria prin canale si lacuri a caror nume nu le mai retin, specialistii si pasionatii ornitologi din echipa TD spunandu-ne ce pasari vedem (fain treaba, multumesc!). Dupa pescarusi, egretele erau cele mai multe si cele mai putin sperioase, apoi urmau gainuse de balta, lisite, pelicani, starci cenusii, cormorani, si am vazut si niste pasari mai rare – pasarea ogorului, codalb sau pescarus albastru. Nu va ganditi ca pe toti i-am vazut la 2 metri de noi cum stateau si faceau plaja, au fost observati ori zburand de/pe langa noi (speriati de sunetul motorului), ori la distanta cu puterea ochiului magic denumit binoclu. De altfel birdwatching-ul presupune inarmarea cu rabdare si binoclu sau teleobiective (tunuri) daca vrei sa le mai si fotografiezi.

20140908_163035  20140908_180751

Ajunsi la zona de protectie Nebunu – unde nu ai voie sa intri cu barca – am debarcat si ne-am catarat in turnul de observatie de pe acel grind, pentru a incerca sa vedem mai bine lacul, din pacate insa zona era lasata de izbeliste, accesul in turn greoi iar vizibilitatea catre lac ingreunata de copacii crescuti in apropierea turnului, asa ca ne-am multumit sa adunam mure (erau foarte multe) si sa revenim la barci.

20140908_181136   20140908_181114

A urmat calatoria inapoi spre “casa”, putin mai rece pentru cei ce inca aveau haine (slip) uzi pe ei, de la curentul facut de trecerea rapida a barcii prin canale. Noroc ca am fost prevazatori si ne-am luat ceva haine cu maneca lunga, astfel ca intoarcerea “in viteza” n-a fost o experienta negativa. Ce-am platit am si primit, nici mai mult nici mai putin de fix 3 ore de la imbarcare am revenit in bratul Sulina, pentru un apus ce-mi va ramane pe retina o perioada
20140908_182446  20140908_185952

Dupa dus, fuga de tantari (era ora lor) si masa de seara, a revenit in grup si singurul membru inca pe traseu – Alina Marin – care din Sulina s-a gandit sa mai faca cativa kilometri (vre-o 70) si sa viziteze Padurea Letea, Periprava, Chilia Veche iar abia apoi sa ne intalnim in Partizani. Bravo ei!

20140908_202606 20140908_231546

Pentru ca era ultima zi de stat in Partizani pentru unii (printre care si eu), la ceas de seara fiecare echipa a facut o scurta prezentare foto a traseului parcurs si a lucrurilor interesante gasite/ intalnite pe drum. Sentimentul pe care il aveam era ca as fi vrut sa fiu cu fiecare din acele echipe, sa vad si sa simt ceea ce ne transmiteau, experientele lor placute din Turul Dunarii.
A urmat petrecerea karaoke, cu care i-am trimis pe majoritatea la somn :))
Somn la 3.00, trezirea urma la 8.30 pentru drumul catre casa – Tulcea- Galati

Silviu

September 7

Turul Dunarii – ziua 7

Ne-am ridicat mai devreme decat de obicei din pat azi, stiam ca vom avea multe lucruri frumoase de vazut, am presimtit-o din primul mar mancat si prima gura de ceai. Asa ca am mancat micul dejun repede, am multumit gazdelor primitoare si ne-am apucat de mestecat in pinioane spre basilica paleo-crestina. Ajunsi acolo, am gasit un santier in plin avant, fiind duminica insa, era doar paznicul.
image

Dupa o scurta discutie cu paznicul despre cum sa avem grija ca-s multi oameni rai, am continuat drumul catre urmatorul obiectiv,crama Sarica-Niculitel, pe care insa am gasit-o inchisa (duminica dimineata fiind, probabil erau la slujba.
image

Asa stand lucrurile, am continuat spre manastirea de maici Saon, unde n-am gasit muncitorii de la crama (nu cred ca ei erau veniti cu Maseratti-ul parcat ostentativ pe gazonul din interiorul manastirii – in loc de parcarea de afara), in schimb am gasit noul trend bisericesc de a transforma curtile interioare in muzee: o moara de vant!
image

La Saon ne-am tot uitat pe harti, pe goagal maps, in incercarea de a merge pe offroad pana la Parches,si am zis sa incercam un drum care pe harta arata mai putin pieptis decat DN-ul. Zis si facut, jumatate de ora mai tarziu eram pe offroad spre Parches, pe traseu gasind chiar si marcaje cu banda de la concursul Somova Extreme (un “ntz ntz ntz” organizatorilor). Privelistea de sus insa, super!
image

Ajunsi la biserica din Parches chiar cand se termina slujba, am fost invitati de parintele acasa la el sa luam pranzul (realizat!), iar de acolo spre o locatie frumoasa pe malul lacului
image

mal de altfel plin de pescari…
image

N-am zabovit prea mult, mai aveam drum si lucruri de facut si prin alte parti. In 500m insa, o alta locatie, Delta Nature Resort, una de cinci stele.
image

Dupa resort, cand am zis ca e cam gata zona, niste graniceri ne-au indreptat catre Casa Valvara, o pensiune pe sufletul meu: casa restaurata careia i s-a adaugat mult suflet dar si mult bun gust.
image

As mai fi ramas acolo, insa trebuia sa ajungem si la cai, asa ca am lasat gazdele (o galateanca de-a mea si un italian) si am continuat jocul de pedale, una sus- una jos, pana am poposit “la cai”, inainte de Tulcea, unde oamenii faceau magiun
image

Afland ca ultimul bac din Nufarul e la ora 19.00, am fortat putin lantul, trecut prin Tulcea ca vantul (ne-am oprit doar sa-l salutam pe Lucian Micu) Am ajuns la bac numai bine, cu 15min. inainte si ne-am intalnit acolo cu cea mai mare parte a echipelor din TD, ba am avut timp si de o bere 🙂
image

Urcat pe bac, am vazut cel mai frumos apus din calatorie,
image

unul de poveste si de povestit. Au urmat 8km pe inserat pe dig spre Partizani unde e campingul/ cazarea de sfarsit de calatorie. Fiind pe inserat, am fost acompaniati de tantari pe toti cei 8km si preferam sa ma intorc dupa cei ramasi mai in urma (drum prost, pietruit) decat sa stau sa-i astept si sa fiu “kilarit”.

September 7

Turul Dunarii – ziua 6

M-am trezit dimineata, dar dimineata, da?! 8.30 mi se pare cel putin dimineata pentru corp si suflet, mai ales ca m-am culcat dupa 1.30 cand am terminat postarea pe blog. Dar sa revenim… ziceam ca m-am trezit dimineata la 8.30 si bine am facut, altfel la 9.00 probabil faceam gaura in cort de la sperietura (pe care oricum mi-am luat-o putin) cand clopotele bisericii ce se aflau la 3-5m de cort au inceput sa sune, facand aerul sa vibreze. Si m-am trezit numai bine sa nu pierd ospatul…

image

Am mai lalait-o destul de mult, ba cu service-ul bicicletelor copiilor parintelui, ba cu al bicicletei lui Mircea, si am plecat intr-un sfarsit, dar nu spre Valea Teilor asa cum era planificat, ci ghidati de Iulian, cel mai mare din baietii parintelui Ghenadie din Horia, spre Closca, sa verificam daca cu adevarat acolo este izvorul cu cea mai buna apa din Dobrogea.

image

Testele trebuie refacute, au fost neconcludente 😀 Ghidul a fost insa dintre cei mai buni, as putea spune chiar ca are vocatie. 🙂
Dupa Closca cel batran si apa cea de aur, am revenit in Horia sa revenim la planul initial, astfel ca pe la 12.00 am reluat planul cincinal, integral dar putin “pe langa” 🙂 Adica spre Valea Teilor si Niculitel dar prin valea Lozovei (aka drumuri de pamant) in loc de drumul “asfaltat” ce trecea prin Alba.

image

Am ales drumul acesta la sfatul parintelui Ghenadie, pentru ca la capatul lui se afla singura moara de apa functionala din Dobrogea si “haiducul” Stefan Nucu, morarul de apa. Drumul bun, in urcare lina cu trecere peste parau ca sa ajungem la moara, numai ca proprietarul era plecat si (sunat fiind), mai intarzia “pana pe la patru”. Incapatanati de fel, ne-am pus pe asteptat: am mancat, am baut (apa), am facut poze, chiar si atipit putin,

image

iar la patru fara doua minute nea Stefan isi face aparitia, in caruta cu doi bidivii. Restul… ar necesita o postare separata pe blog. Deajuns sa spun ca moara are aproape 30 de ani, ca a fost construita de el fara nici un plan (doar din amintiri, tatal lui avusese o moara pe acelasi loc cand era mic) si ca macina orice ii dai.

image

image

Dupa ce am stat de vorba pret de mai bine de-un ceas despre orice, am lasat bunul om, care desi era bucuros de oaspeti se simtea rau, si ne-am infipt in pedale spre Niculitel, via Valea Teilor.

image

Nicu care e originar de prin partile locului ne-a gasit repede si o gazda, iar dupa geniala coborare prin serpentine ne-am trezit in fata unui aligote de Niculitel (vin privat, nu de crama), care ne-a tinut de vorba pana la delicioasa masa cu friptura de iepure.
Ne-a tinut putin de vorba si dupa, motiv pentru care la ora asta (21.30) suntem deja in pat 🙂
Am inchinat paharul pentru Giplast Balkans si Mausbike, fara de care degustarile de vinuri alese nu ar fi fost posibile.
Sa fim sanatosi!

Silviu

P.S. si pt. ca nu vrea netul sa mearga, veti servi postarea maine 🙂

September 5

Turul Dunarii – ziua 5

Dimineata am plecat, evident, de unde inoptasem (in Luminita), dupa un mic dejun copios via Marian, preotul localitatii si al sotiei lui Mariana – frumosii nostri gazduitori. Totul a culminat cu smochine culese direct din copac si cu doua pene rezolvate inainte de prima pedala a zilei.

image

De aici incolo totul a mers ca pe roate, ca doar nu mergeam pe jos: cu vant din fata gratie codului galben de vant. A fost in schimb soare si astfel mi-au placut mai mult fotografiile ce le-am facut 🙂
In Mesteru, am aflat de ce se cheama localitatea asa – nea Gheorghe Jinga – daca ceva ce trebuie sa fie facut, el are si sculele si cunostintele de “cum se face”

image

Panoplia de “skill-uri” variaza de la tamplar, fierar (cu forja!), pietrar, la constructor de case, sudor, morar si mandru propritar a doua cazane de tuica insumand 500L. Basca in timpul liber mai era si taran! Chiar daca trupul nu-l mai ajuta ca odinioara, la 80 de ani se misca bine si avea mintea brici. Am stat de vorba cu el vre-o doua ceasuri despre cele lumesti la un pahar de tuica, discutand de la politica la istorie si inapoi.

image

Mare OM, mare gospodar. Am plecat cu greu, omul e o enciclopedie iar noi avizi de mai mult, insa drumul se cerea batut iar pedala invartita. Spre Cerna deci…

image

Dobrogea frumoasa, drumul prost ne-au facut sa speram la mai bine, si ne-am oprit in Traianu la o inghetata (mai ajunsesem in zona cand am facut tura de Carjelari), macar de aici drumul era bun, chiar daca vantul “de cod galben” ne-a chinuit.
Cerna si casa lui Panait Cerna. Presupunand ca nu va intereseaza viata si lucrarile lui (desi nu strica), ati putea foarte bine sa mergeti sa o vizitati doar pentru ca e un bun muzeu al satului dobrogean, iar d-na Vasilica (descendenta din neamul lui Panait Cerna) va explica pe indelete daca cereti, detalii despre toate acareturile si viata la 1800.

image

Si pentru ca era ziua comunei, am mers sa vedem cum se sarbatoreste: muzica si voie buna, oameni de treaba la primarie ne-au ascuns panzerele (aka bicle), iar din greseala am intrat in biblioteca comunei de unde in loc de carti am iesit cu daruri: placinta dobrogeana si struguri 🙂

image

Tarziu ne-am dat dusi mai departe, in cautarea unei cazari/loc de campare, dar l-am gasit prin bunavointa parintelui Ghenadie din Horia, chiar in curtea bisericii

image

Un “dus”, mai multe discutii cu parintele si trasul pe dreapta de rigoare.
Voie buna!

Silviu

September 5

Turul Dunarii – ziua 4

Ajunsi pe seara la cazare in Harsova, n-am apucat sa cercetam orasul, lucru pe care l-am facut dupa ce ne-am despartit de Laurentiu, gazda noastra primitoare. Prima oara am vizitat ruinele cetatii Carsium, sus pe canaralele orasului, evident cu o pozitie si priveliste demna de o fortificatie.

image

Dupa cetate am vrut sa vizitam geamia, insa doar zidurile si copiii turcilor si tiganilor din zona ne-au intampinat, poarta lacasului fiind ferecata.

image

Pe Alex din germania l-am plimbat cu noi mult timp, si il simteam ca n-are stare si vrea “sa puna kilometri pe harta”, insa voia sa invete lucruri noi despre romani si Romania, iar asta era sansa lui (dupa mine). Totusi am cautat pentru el oficiul postal, sa poata trimite o carte postala surorii lui ce tocmai nascuse 🙂
O localitate cunoscuta sub mai multe denumiri de-a lungul timpului dar continuu locuita de peste 10.000 de ani, asa cum aveam sa aflam de la curatorul muzeului Carsium, Harsova are multa istorie ingropata sub zidurile caselor, din neolitic pana in zilele noastre.

wpid-20140904_113423.jpg

Mic, dar nicidecum neinsemnat, muzeul traieste mai mult prin darnicia si implicarea angajatilor decat sprijinul “de la stat”, iar eu va invit sa-i treceti pragul pentru a afla povestea locului (orasului).
De la muzeu la 500m mai spre varful dealului, se afla biserica sf. C-tin si Elena, aproape complet renovata, cu cupole aurite, picturi aerisite si vitralii “de toti banii”.

wpid-20140904_130021.jpg

Mi-au placut insa mai mult elementele de arhitectura romaneasca ce se aflau la exterior, decat spatiul generos al altarului laudat de preot, foarte deschis la discutii si “de treaba” si de la care am aflat ca biserica construita la 1904 in doar 4 ani, dupa planurile arhitectului sef al Constantei de la acea vreme.
Dupa istorie si religie, am aflat de un element de distractie “unde vin oameni si din Sibiu, Prahova”, mai exact niste bai termale sulfuroase pe malul Dunarii: mers, vazut, neimpresionat de cada de beton in aer liber, purces mai departe 🙂

wpid-20140904_134304.jpg

De aici poveste ia o intorsatura teribila pentru orice ciclist, facandu-si aparitia teroarea bicicletelor, vantul frontal de Dobrogea. De aici restul de 60km pedalati prin Garliciu, Daeni (unde ne-am despartit de Alex, el mergand spre Pecineaga), Fagarasul Nou, Topolog si pana in Luminita i-am pedalat sub auspiciile terorii sus mentionate.

wpid-20140904_151409.jpg

Ca sa intelegeti mai bine de ce i se zice teroare, imaginati-va relieful delurit al zonei pedalat constant (cu aceeasi viteza) si la deal si la vale :)… adica 12-13 km/h… si da, pedalat si la vale pentru ca daca nu pedalam ne oprea vantul sa ne ia la intrebari.
Ajunsi storsi de energie la destinatie in Luminita, mancarea “de casa” si licorile oferite de gazda noastra -preotul satului, Marian- ne-au mai intremat

wpid-20140904_200535.jpg

destul cat sa jucam si cateva jocuri de remy inainte sa se inchida felinarele.
Acum e ora 00.26 si pentru ca aici abia razbate semnalul gsm (daramite internetul), voi uploada postarea cand gasim o fantana cu net. 🙂
Toodle doo!

Silviu

September 3

Turul Dunarii – ziua 3

O dimineata cu vant si nori ne-a intampinat azi, personal nu prea ma dadeam dus din casuta, as mai fi dormit, insa gandul la mai multe descoperiri m-a ridicat din pat la 8.30 si ceva.
O cafea, un ceai, painea ramasa de cu seara si alte merinde ne-au fost mic dejun inainte sa purcedem (moldoveneste) la o noua zi in “le tour”.
Primul popas era peste drum de noi: Capidava. O cetate daco-romana de proportii considerabile situata pe un promontoriu deasupra Dunarii, intr-o “stare de ruina” destul de buna.

image

Mie mi-a adus aminte de Dinogetia, numai ca era mai putina iarba crescuta, si doua santiere arheologice “proaspete” au confirmat “auzitele” cum ca se fac sapaturi an de an de studentii de la arheologie din Constanta.
Dupa ce am scapat de ploaia scurta si rapida adapostindu-ne sub umbrarul zonei de sortare a “artefactelor” escavate, am mai cercetat un spatiu de cazare din Capidava si apoi ne-am intins la drum…
Nu mult, doar pana in Topalu, unde unul din fiii localitatii a pus bazele celui mai mare muzeu de arta vizuala din zona rurala, unul care m-a lasat cu gura cascata, noi in Galati nu avem asa minune: toata scoala romaneasca de pictura de la sf. de secol 19 se afla acolo: Tonita (o camera intreaga), Grigorescu, Ressu, Pallady si multi altii regasindu-se cu lucrari in muzeu.

image

Dupa muzeu am vizitat crama Darie, o crama noua, unde am degustat un grozav Chardonay si un roze din gama “Strabun”,
si le-am recomandat sa pregateasca locatia (care deja arata grozav) pentru cazarea turistilor. Multumim inginerului de serviciu Alex Procovanu (galatean de-al nostru) pentru tur, degustare si cadou.

image

Dupa Topalu, ca-n Dobrogea: deal-vale, deal-vale, vant serios care ori batea din lateral ori din fata, pana la intrare in Tichilesti, unde am facut stanga pe “drumul nucilor”, pana in Ghindaresti.
Aici am gasit o foarte puternica comunitate de lipoveni, se vorbea rusa pe strada la modul cel mai normal, insa n-am intalnit pe cineva sa nu stie si romana. Localitatea are doar 10% populatie romana si o biserica de rit ortodox vechi frumoasa, in renovare, dar am primit permisiunea sa urcam in turla de 40m a bisericii pentru o panorama a zonei.

image

Tot aici ne-am intalnit cu 3 australieni ce faceau cicloturism cu cursierele, cu directorul scolii din comuna care ne-a dat numarul de telefon al unei gazde din Harsova, dar si cu neamtul Alex, cicloturist si el, care face eurovelo6 cu capatul in Istambul. Pe Alex l-am cooptat in echipa 1 pentru 2 zile, acum doarme linistit in camera alaturata. 🙂

image

Ajunsi in Harsova, ne-am cazat la Laurentiu, om de toata stima si “dealer” de peste proaspat la nivel zonal, i-am degustat marfa (un crap de 2kg prajit cu mamaliga si mujdei), am “stins” pestele cu cadoul lui Alex de la crama, iar dupa cateva ore de stat la vorba acum am tras la camera sa si visam frumos.

image

Dupa numai 3 zile descopar Dobrogea asa cum este, un giuvaier neslefuit, care ma surprinde, iar prin multiculturalitatea atat de normala si sincera imi zice ca inca mai exista speranta pentru umanitate…
Ma gandesc ca fara Giplast Balkans sau Mausbike nu reuseam sa luam startul in Turul Dunarii, sa gasim atatea locuri si oameni frumosi, astfel ca daca observati ca le voi multumi in orice postare, este pentru ca merita! Multumesc baieti!

Silviu, over and out, ne “vedem” maine!