September 8

Primul meu concurs de MTB

Pe 5 septembrie am participat la primul meu concurs de MTB, la Luncaviţa. Fără un obiectiv clar (nici nu aveam cum altfel, dată fiind pregătirea fizică şi tehnică) decât acela să fiu la start la ora potrivită şi să mă lansez în cursa pentru a-mi testa limitele. bw1 Fără să-mi fac încălzirea corespunzătoare, cu timp preţios pierdut pe prima urcare până aproape de zona de creastă, când pe ultimii aproximativ 100 de metri am început să depasesc şi eu mai mulţi participanţi, am rămas singur cam pe 70% din restul traseului. Cu depăşiri sporadice de alţi concurenţi, cu circa jumătate de litru de apă băută şi cu o bucată de portocală mâncată în fugă (nici aceea toată), cu ceva timp câstigat pe celelate urcări apărute şi pierdut mult timp (explicabil sau poate nu) pe coborâri, am reuşit astfel să termin traseul. Am pedalat – zic eu – cam la 80% din potenţialul avut în ziua respectivă, prin urmare odată ajuns la finish nu am fost prea obosit.
explorer1
Clasarea nu putea fi alta decât este… însă aş fi un prefăcut să spun că nu am fost curios de locul ocupat! Dacă mă mulţumeste? Nu. Pentru că ştiu că puteam mai mult dacă eram mai bine antrenat, mai motivat atunci când m-am trezit singur prin pădure (preţ de vreo 15 minute parcă eram la plimbare într-o tură obişnuită, nu la concurs), unde mai punem la socoteala ca stiam traseul destul de bine, parcurgându-l de cam trei ori (m-am mai şi rătăcit) în ultimele trei saptămâni. La fel, prima urcare am facut-o de ”n” ori anul acesta, dar pe o bună porţiune din ea nu am putut respira aşa cum trebuie, unde o senzaţie uşoară de rău de la stomac m-a ţinut captiv într-un ritm prea lejer (o fi tracul?!).
explorer2
Una peste alta, în ansamblu m-am simţit bine, a fost o experienţă frumoasă pe care vreau sa o repet într-o nouă zi cu soare, tot alături de membrii Bike Works, oameni plini de voie buna si foarte săritori (altfel nu puteam să ajung odihnit la concurs), dar şi de alţi pasionaţi de mersul pe bicicletă cu care ne-am întâlnit, am vorbit, am glumit şi am depănat amintiri în zona de start-finish. Nu în ultimul rând le multumesc celor de la Mausbike care mi-au reglat perfect bicicleta în zilele premargătoare concursului, astfel încât nu am întâmpinat absolut nici o problemă tehnică pe traseu.
bw2
Concluzie după Luncaviţa?!! Am înţeles încă odată dacă mai era nevoie că „lupta” cu mine, cu propriile limite, este cea mai grea, ceilalţi concurenţi fiind doar spectatori la ea.

Ovidiu Matache

July 14

RT: „Competiţie” pe traseul Măcin XC

Lucrurile  au pornit de la o discuţie cu Silviu şi s-au petrecut în felul următor: săptamâna trecută, întrebându-l unde am putea pedala în week-end, m-a întrebat la rândul lui dacă am vreo idee, iar raspunsul meu a venit prompt: „la Măcin că e frumos”. „Iar Măcin?!” – a fost reactia lui, după care a continuat – „ok, mă gândesc la o altă variantă faţă de săptămâna trecută”. Zi şi făcut: în scurt timp a apărut pe Facebook evenimentul „Tura MTB – traseul de amatori Măcin XC”.
15193_354846607973752_4592826958697121324_n 10341685_354846714640408_3508168720412084577_n
La „start”, în Greci de data aceasta, s-au aliniat duminică dimineaţă 14 „concurenti” din Galaţi şi Brăila, ba şi un competitor din Olanda, toti cu gânduri extrem de ambiţioase: să parcurgă acest traseu într-un ritm acerb… adecvat fiecărui „adversar” (n.a. – exceptând, desigur anumite porţiuni unde entuziasmul specific oricărei competiţii a dat liber la frâu sau frâna oricui, după caz). Şi s-a pornit în cursă: la început fiecare îşi măsura „adversarii şi s-a pedalat uşor, de „tatonare”, de încălzire, ca doar era soare afară. Şi dintr-o dată ne-am trezit în adevărata zonă de start-finish a concursului Măcin XC din iunie unde s-a propus foarte „serios” de către unii să ne întoarcem deoarece s-ar putea considera că am facut traseul.
10336648_354846994640380_5297958745453044223_n 10478925_354847024640377_7185641002929386107_n
Dar noi suntem sportivi serioşi şi dacă tot am intrat în „competiţie” trebuie să procedam în consecinţă. Cei mai experimentaţi dau dovadă de fairplay şi ne spun că urmează o urcare lungă, abrupta şi ar fi bine să ne conservăm energia. „Să fie oare un truc? Să ajunga ei primii sus?”. Dar  începe cea mai „uşoară” porţiune a traseului – panta cea lungă şi frumoasă: unii pedalează lejer, alţii se duc ceva mai în faţă, dar se înaintează, trec unii pe lânga alţii, aceştia rămân în urma, iar devin primii, „lupta” e „strânsa” mai ales că se fac şi poze – („se trage tare”) şi lucrurile continuă tot aşa până sus.
10527723_354847331307013_8701628197156758791_n 10460505_354847304640349_24199227492442267_n
Şi se aude: “gata!”. Am ajuns în zona de creasta, regrupăm să facem poze, să mai vorbim unii cu alţii, ca aşa e la concurs  – plutonul trebuie să fie compact, ori greşesc?! Şi începe parcurgerea traseului la înalţime pe aceeaşi reţetă specifică: urcăm, coborâm, urcăm, coborâm, râdem cu un ochi cu altul ne concentram la porţiunile mici cu namol care se (des)prinde uneori de noi. Dar le lăsăm repede în urmă şi ajungem în zona Ţuţuiatul, unde luam apa de la Izvorul Italienilor şi pe nepusă masă, punem noi masa. Aşa e la concurs, trebuie să se manânce bine: şi nu de pe bicicletă, ci toată lumea într-un larg consens. După o pauză „scurtă” în jurul a 30 de minute, dacă nu şi mai mult, timp în care fiecare a putut să se odihnească, hidrateze şi să mănânce bine, apoi s-a trecut la o etapă grea care a necesitat efort, nu glumă: o poza de grup bine făcută (mai multe poze găsiţi pe Facebook).
10445505_354848001306946_3352673860621458732_n 10479064_354848167973596_445872748335413540_n
Se pedalează bine în continuare, semn că la concurs nu e de glumă şi începem să coborâm fiecare după puteri, când surpriza: coborâtorii buni îi aşteaptă şi pe ultimii concurenţi care vin “ca vântul şi ca gândul”. La bancuţă de la ieşirea din pădure s-a făcut regruparea, apoi mai urcam un pic ca să începem coborârea finală spre Greci, unde ajungem după circa patru ore (cred!) de când am plecat. În această localitate, până la maşini, suntem aşteptaţi de o mulţime de susţinători  care ne aplaudă frenetic.
10521343_354848967973516_5610800464154142304_n 10475930_354849074640172_4456294810942696754_n
Dar să ştiţi că nu s-a terminat aici evenimentul, urmând la popasul Angelo festivitatea de premiere cu mâncare, suc si bere.

P.S.: Cine credeti că a câştigat? Ca să aflaţi trebuie să concuraţi! 😉

 

Ovidiu Matache

February 15

Roata baaaa! … pe gheata

A fost odată cam saptamâna trecută , mai exact pe 9 februarie pe la Iaşi un minunat eveniment la care nu aveam cum să nu ne prezentăm – pe numele dânsului “Roţi pe Gheaţă”, organizat de Iaşi bike.  Trecut-am cu bine de illo tempore , să relatăm în continuare.

După îndelungi discuţii în prealabil , ca o fi înzăpezit , că o fi drumul plin de gropi… că or fi balauri şi dragoni pe drum, ne-am hotărât că duminică la ora 5 a.m. să plecăm spre Iaşi. Camarazi de drum au fost – Radu Dodu în calitate de conducător auto , decan de vârsta şi deschizător de drumuri; Florin Mârza şi Georgian Patriche . În afară de ceţăul dens şi aprig care a încercat să ne întârzie sosirea, pe drum notabil… doar faptul că unor oameni ar trebui să li se interzică sportul cu volanul în mână , mai ales pe vreme dubioasă.

Am ajuns în apropierea Pădurii Ciric după spusele unui gps de-l aveam la îndemana, lume veselă, fie de la vinul fiert , fie de la dorinţa de a concura în acest prim concurs de MTB pe anul 2014. La start s-au aliniat după numărătoarea noastră add hoc în jur de 90 de persoane cuprinzând mai multe categorii de vârstă: de la 16 pana la 50 ani. Eu şi Radu ne-am înscris la tura de amatori, care consta în 3 ture de traseu – 3.5 km de tură, în total în jur de 11 km de pedalat. Aţi zice ok… banal… 11 km… ha! ce-i şi asta?… păi… or fi fost ei 11 km mari şi laţi… dar să nu uităm că evenimentul s-a numit “Roţi pe Gheaţă” şi s-au cam ţinut de cuvânt. Prima parte a traseului era o urcare, din păcate pentru unii mai grăbiţi, în mare parte single trail unde nu se prea putea depăşi, după care urma o semi coborare unde se putea accelera destul de bine şi cam acolo a fost adevarata competiţie , iar sfârşitul traseului a fost o buclă pe plat plină de gheaţă , pământ şi un pasaj improvizat peste un pârâu unde toate camerele de luat vederi erau montate (evident acolo au fost şi cele mai spectaculoase căzături).

Ca impresie generală mi-a placut , am terminat cu toţii întregi traseul şi râzând. Scopul nostru , cel puţin al meu şi al lui Radu, a fost să mergem să ne distrăm, să mai schimbăm peisajul şi să vedem ce-i cu acest concurs. Ne-a placut şi am hotărât să-l înscriem pe lista de evenimente anuale la care vom lua parte de acum încolo. Am fost, ne-am distrat, am îngheţat şi povestea v-am relatat. Pace.

1920963_318110201647393_921746112_o1512100_318110448314035_673917741_o

 

Lee View. Terminat si afara.

 

Category: LeeView | LEAVE A COMMENT