Ajunsi pe seara la cazare in Harsova, n-am apucat sa cercetam orasul, lucru pe care l-am facut dupa ce ne-am despartit de Laurentiu, gazda noastra primitoare. Prima oara am vizitat ruinele cetatii Carsium, sus pe canaralele orasului, evident cu o pozitie si priveliste demna de o fortificatie.

Dupa cetate am vrut sa vizitam geamia, insa doar zidurile si copiii turcilor si tiganilor din zona ne-au intampinat, poarta lacasului fiind ferecata.

Pe Alex din germania l-am plimbat cu noi mult timp, si il simteam ca n-are stare si vrea “sa puna kilometri pe harta”, insa voia sa invete lucruri noi despre romani si Romania, iar asta era sansa lui (dupa mine). Totusi am cautat pentru el oficiul postal, sa poata trimite o carte postala surorii lui ce tocmai nascuse 🙂
O localitate cunoscuta sub mai multe denumiri de-a lungul timpului dar continuu locuita de peste 10.000 de ani, asa cum aveam sa aflam de la curatorul muzeului Carsium, Harsova are multa istorie ingropata sub zidurile caselor, din neolitic pana in zilele noastre.

Mic, dar nicidecum neinsemnat, muzeul traieste mai mult prin darnicia si implicarea angajatilor decat sprijinul “de la stat”, iar eu va invit sa-i treceti pragul pentru a afla povestea locului (orasului).
De la muzeu la 500m mai spre varful dealului, se afla biserica sf. C-tin si Elena, aproape complet renovata, cu cupole aurite, picturi aerisite si vitralii “de toti banii”.

Mi-au placut insa mai mult elementele de arhitectura romaneasca ce se aflau la exterior, decat spatiul generos al altarului laudat de preot, foarte deschis la discutii si “de treaba” si de la care am aflat ca biserica construita la 1904 in doar 4 ani, dupa planurile arhitectului sef al Constantei de la acea vreme.
Dupa istorie si religie, am aflat de un element de distractie “unde vin oameni si din Sibiu, Prahova”, mai exact niste bai termale sulfuroase pe malul Dunarii: mers, vazut, neimpresionat de cada de beton in aer liber, purces mai departe 🙂

De aici poveste ia o intorsatura teribila pentru orice ciclist, facandu-si aparitia teroarea bicicletelor, vantul frontal de Dobrogea. De aici restul de 60km pedalati prin Garliciu, Daeni (unde ne-am despartit de Alex, el mergand spre Pecineaga), Fagarasul Nou, Topolog si pana in Luminita i-am pedalat sub auspiciile terorii sus mentionate.

Ca sa intelegeti mai bine de ce i se zice teroare, imaginati-va relieful delurit al zonei pedalat constant (cu aceeasi viteza) si la deal si la vale :)… adica 12-13 km/h… si da, pedalat si la vale pentru ca daca nu pedalam ne oprea vantul sa ne ia la intrebari.
Ajunsi storsi de energie la destinatie in Luminita, mancarea “de casa” si licorile oferite de gazda noastra -preotul satului, Marian- ne-au mai intremat

destul cat sa jucam si cateva jocuri de remy inainte sa se inchida felinarele.
Acum e ora 00.26 si pentru ca aici abia razbate semnalul gsm (daramite internetul), voi uploada postarea cand gasim o fantana cu net. 🙂
Toodle doo!

Silviu