Stateam si ma gandeam ieri daca am mai patit-o vre-odata pana acum sa dau peste un “politai-Dorel”… nu cred. Daca pana acum am categorisit politisti in 3 variante:  militieni, brainwash si oameni OK (cu jobul asta ingrat), de la tura de hiking de Duminica insa, a aparut si a 4-a categorie, probabil aceea din cauza careia au aparut toate bancurile cu politisti, de genul “doi politai numarau o bila”.  Dar haideti sa va povestesc patania care m-a facut sa injur cat n-am injurat jumatate din anul trecut 🙂

Duminica dimineata la 8.00, dupa doar 2 ore de somn, ma trezesc, imi iau rucsacul si jumatatea (aia buna) si plec sa ma intregesc grupul de 15 persoane care ne-am anuntat plecarea in tura de Hiking in Pricopan. Dupa o “scurta” asteptare de vre-o 20 minute (Oanaaaa!!!) au ajuns si ultimii participanti si am plecat spre Macin via Braila.
Drumul cel putin bun, pana in Macin, acolo (ca in orice oras romanesc “viscolit”) ne-am strecurat printre nametii din stanga si dreapta, ca sa ajungem pe deal, in DN, cam in dreptul Alcovin aka. Crama Dobrogeana,  capatul curcubeului, Vinuri de macin, licori magice (note to self: mergi si cumpara un Pelegrin!)… dar sa revenim ca m-am pierdut in amintiri placute 🙂

Cum spuneam, in dealul de dupa Macin, hop politia in drum, troiene stanga-dreapta, drumul deschis pe un singur sens… Am facut intrebari, am aflat ca e o portiune viscolita pe care se circula in coloana, am sunat prietenii din Greci si ni s-a zis ca acolo e bine si frumos deszapezit, drumul spre Manastirea Izvorul Tamadurii fiind inchis si neavand chef sa mergem prin camp deschis cativa kilometri, am votat sa mergem in Greci si sa facem un traseu in zona.
Zis si facut, am plecat spre Greci, am trecut fara nici un fel de problema de zona problematica (din cauza vantului care batea foarte tare si aducea zapada pe drum), am intrat cu masinile in Greci pana aproape de locul unde s-a inceput constructia punctului de informare, la 500m de intrarea in PN Macin de sub Cartalu, denumita Dealul cu Drum.

Am trecut de la un peisaj lunar, batut de vant, cu foarte putina zapada, la adapostul pe care il ofera padurea si am intrat cu sete in zapada pulver depusa cam de-un genunchi. Erau urme proaspete, mai trecuse cineva pe acolo, nu cu mult timp in urma (ulterior am aflat si cine) si am inaintat prin zapada cu setea celui care n-a vazut zapada de craciun, de revelion, nici macar la ski-ul “rezervat” din timp (asta ca sa mi se reaminteasca ca nu-i bine sa-ti faci planuri de prea din timp 😀 ).

Iesim in “golul alpin”, apar de nicaieri japonezii cu DSLR-urile si fura cate putin din frumusetea locurilor imprimand-o RAW, vantul este iar stapan pe situatie si ne biciuie in rafale sustinute, insa noi ne bucuram, suntem veseli si continuam periplul. Incepem sa calarim stancariile, sa vorbim mai mult, “uite, pe aici trece traseul Elite de la Macin XC !”, “uite, acolo e Moroianu si rezervatia stricta” sau “uite Pietrele Mariei si startul de la Macin XC (deh, partea de biciclete nu poate sa dispara complet din discutie, nu?)… si inaintam.

Ajunsi la “baza” varfului Cartalu descoperim ca zapada s-a ascuns acolo de vant, iar pe alocuri ne gadila soldurile. Dispar ca prin minune aparatele foto inapoi in gaurile negre de unde au aparut, dar apar insa gafaiturile de la efortul sustinut (cel putin la mine care fiind in fata rupeam carare proaspata).

Am mai fi mers, ma gandeam sa iesim in drumul de creasta, sa urcam la Tutuiatul, ca apoi sa coboram prin cariera, insa faptul ca ziua e scurta ne-a facut sa lasam visarea sa curga pe viscol la vale. Ne-am oprit desupra vaii Racova, eu imaginandu-mi “Bile”, “Paianjenul” (trasee de catarare), unii imparteau dulciuri (La multi ani Oanaaaaa!!) si toti pozandu-se de zor 😀 As putea zice ca a fost tabara de fotografie, la sfarsit adunand peste 500 pozne, insa n-am sa zic asta, mai ales cand in acelasi timp ceva mai incolo, la Pietrele Mariei, un maestru facea arta (Mircea Bezergheanu).

Am terminat pozele, mancarea, am coborat Dealul cu Drum, ne-am si bulgarit putin inainte sa iesim in tundra, nu prea veseli insa multumiti ne-am suit in masini si am luat-o din loc spre casa.

Aventura noastra nu s-a oprit aici insa, unii ar putea spune ca ea abia incepea 🙂
Ajunsi la popasul Angelo, aflam de la Politie ca deja plecase coloana de masini spre Macin si ca urma sa asteptam mai mult de o ora pana vom putea trece, astfel ca ne-am pus la masa, deh, efortul depus in munti sapase in stomacurile noastre si trebuiau si ele omenite. O ciorba, o friptura, o tochitura dobrogeana (recomandare!), un pahar de Vin de Macin (daaa!), mai mai ca nu ne dadeam dusi, insa pana la urma ne-am ridicat…

Plecam, nu facem bine 2-300 m, cand coloana se opreste, una din masinile din fata ajunsese cum-necum de-a curmezisul strazii… ne mobilizam si o impingem sa revina pe drum si ne continuam drumul. La un moment dat trecem si de freza care sapa de zor in zapada, insa dupa alte cateva sute de metri, in dealul de dupa Potcoava (intersectia cu drumul de Carcaliu) ne blocam iarasi, aceeasi masina se blocase si nu se mai putea misca. Operativi si echipati pe masura, n-am stat sa ne gandim si am iesit cu manusi, parazapezi si lopeti sa deblocam drumul. Dupa ceva chin (masina statea pur si simplu cu burta pe zapada), am reusit s-o urnim si i-am zis sa bage pedala… zis si facut, a bagat pedala si… in 50m era blocata iar. Deja se lasa seara, vantul batea mai abitir sufland zapada de pe camp si aducand-o in drum si peste masinile noastre, speriind unele fete. Dupa inca ceva munca de deszapezire a respectivei masini incep sa observ detalii: masina – VW Jetta, si hopa,  infipta bine in luneta din spate o uniforma de politie, cauciucurile erau de vara (chiar daca semanau cu cele de iarna, controlul era zero pe zapada)…
Imi pare rau ca n-am facut si fotografii, am stat aproape 2 ore sa-l scoatem pe individ de vre-o 4 ori din zapada, toata treaba, pe 1km de sosea, cu inca 2-3 masini in spatele la ale noastre 3, si vola inchizand coloana.
Noi eram asa de incalziti (si de la efort si de la nervi), temperatura de afara mai crescuse, vantul insa nu se lasa si arunca cu zapada in noi, zapada care se topea la contact si ne-am trezit la un moment dat ca eram uzi bine pe fata…
Intr-un sfarsit, dupa un alt hei-rup, magicul nostru politist blond (da, era si blond) a reusit sa demareze o bucata mai buna, doar ca sa ajunga iar de-a curmezisul soselei. Bafta noastra mare (deja joaca dura cam de vre-o doua ore si riscam sa nu mai prindem ultimul bac) a fost ca ajunsesem intr-o zona destul de lata incat sa putem trage masinile pe dreapta, sa treaca vola din spatele coloanei in fata, sa traga masina de raliu inapoi 50m, destul cat sa ne putem strecura noi mai departe.

Ce-i in capul unora care pleaca la drum de iarna cu astfel de cauciucuri… n-am sa inteleg vre-odata, cu siguranta insa ne e dator vandut pentru tot ajutorul dat (in timp ce el statea la caldurica in masina, ca nu era nici imbracat de iarna)… cat despre bun simt – eu unul n-am auzit nici macar un “multumesc”.

Traiasca!

Silviu Negoita