October 21

Cu bicicleta în Ucraina – sâmbătă

Sâmbăta a început pentru mine la ora 01.00 (noaptea), când stomacul meu, revoltat de “ceva”, a decis că nu mai suportă! După doar o oră de somn m-am trezit căutând cu două mâini prin rucsac hârtia de intervenţie, ulterior (cronometrat parcă fiind) un sfert din fiecare ceas l-am petrecut regeşte, pe tron. Ce bacterie a provocat reacţia sensibilosului, nu ştiu, mâncarea a fost super proaspătă, poate apa să fi fost, care deşi era îmbuteliată avea un gust ciudat. Dimineaţa m-a găsit treaz, cerându-i gazdei o pastilă “serioasă” pentru aşa ceva. Deşi trebuia să plecăm devreme ca să facem cei 65km (după program) şi să vedem toate nevăzutele de pe traseu, timp era! Aveam de reparat/reglat 4 biciclete, inclusiv pe a mea, care în noaptea respectivă s-a gândit să se desumfle şi ea, în spiritul celorlalte biciclete şi… al meu personal. Se făcea astfel că gazdele au plecat în târg după petice, camere, pedale şi alte nimicuri d-ale bicicletelor, gen pompă, iar eu scoteam roata din spate să văd ce paţise peste noapte, că doar aveam lichid, ce anti-pana mea!
reni10 reni11
Pare-se că aproape de casă colegul austriac (care mersese pe ea cu o seară înainte) a pocnit o margine bine, pentru că o frumoasă “muşcătură de şarpe” -snakebite pentru iniţiati- zâmbea la mine. Nu era totuşi prea mare, aşa că de dragul sfântului lichid anti-pană din cameră am pus un petic şi am rezolvat problema. Având timp, ne-am jucat (că doar numai cine nu traieşte nu mai poate fi copil!) şi am făcut câteva foto în tricouri roşii. Baieţii s-au întors, pastila şi-a făcut imediat efectul, dar la celelalte biciclete cum mai durau reparaţiile, s-a hotărât renunţarea la traseul de 65km, urmând să facem o bună bucată cu microbuzul. Şi duşi am fost, după un binemeritat mic dejun! Cu odihna puţină de peste noapte, mi-au trebuit doar vre-o 10 minute să adorm, şi am dormit aşa de bine încât m-am trezit doar ca să mă urc pe biclă. De povestit drumul din Reni până acolo… nici visele nu mi le aduc aminte!
Orlivka1 Orlivka
Ne oprisem pe malul unui mare lac, şi când zic mare… nu prea îi vedeai capătul din lungime, arătând ca un estuar mai degrabă decât un lac, şi făcând cel mai mare lac din România (Brateş) să pară… un fel de baltă. Acum nu ca nu ar fi, să fim corecţi… dar, să ne întoarcem peste Prut. Erwin, austriacul, care cu o zi înainte a prins o răceală, se simţea rău şi a rămas cu maşina de asistenţă, locul lui în echipă fiind luat de Ofeliya, o gazdă la fel de mult pasionată de mersul pe bicicletă ca oricare dintre noi. Nu glumesc!
Orlivka5 Orlivka4
Am dat pedală, din nou pe drumuri necartate (doar văzute pe hartă), din nou am intrat şi prin un vechi drum de câmp care nu mai era folosit şi pe care îl năpădisera tot tipul de bălării şi ciulini, totul ca să ajungem la o fostă fortăreaţă de sorginte romană. Evident că bălăriile şi lipsa lichidului anti-pană au făcut din nou victime printre “caii” colegilor, la vre-o 200m de situl arheologic oprindu-ne iar să reparăm o pană (s-a mai reparat una la cam 1 km de şosea).
Orlivka2 Orlivka3
Soarele ţinea morţiş să-mi amintească de verile toride Dobrogene, cerul senin fără pic de nor nu făcea nimic să se opună, iar noi ne topeam uşor. Totuşi, eram la doar un lat de Dunăre de Isaccea, la fiecare aruncătura de ochi în direcţia ei te loveai cu privirea de Măcini, peisajul semăna izbitor cu celălalt mal, aşa că nu ştiu de ce mă mir încă…
Orlivka-sit Orlivka-sit1
Am ajuns la sit, unde am găsit o fortareaţă care era leită Arrubium de la Măcin. Aceeaşi formă, dimensiunile poate puţin mai mici, şi priveliştea de pe vârful ei diferită, în rest… acelaşi dâmb de pământ fără nici un zid în exterior, fără să-ţi dai seama de vre-o formă (cu sau fără fond). Impresionant!
Două-trei foto şi am dat pedală, nu mult, doar până în locul unde reparasem pana (o intersecţie de drumuri), unde ne-am aşezat frumos să mai reparăm una… apoi hai la drum! Dar stai! Dupa 50m am simţit că sunt şi eu pe jantă… ce draguţ! Repede am întors bicla, am băgat câteva pompe, am învârtit lichidul în roată şi minune! Ţinea! Ce mândru eram şi bucuros deopotrivă că am aşa o zamă’ bună (Fachir – via Mausbike), aşa de mândru încât s-a lăsat iar roata după câteva sute de metri, la intrarea în următorul sat. N-am mai stat la discuţii, am scos singura cameră de rezervă de 29″ ce se găsea în tot Raionul Odesa (nu glumesc!) şi cu mâinile tremurând (la gândul că nu are lichid) am făcut schimbul.
Atunci mi-am amintit că mai încercasem odată să peticesc cameră cu lichid şi că NU trebuiesc peticite, pentru că nu ţin, lichidul “atacând” lipiciul peticului şi dezlipindu-l. Peticul meu era pe cameră mai creţ ca un şorici, însă gândind retrospectiv zic am facut bine, lichidul fiind un bun pansament fizic şi psihic prin bălăriile de mai devreme.
Orlivka7 Orlivka9
Ar fi trebuit să ajungem la Dunăre, să vedem zona pe unde trupele ţarului o treceau să se bată cu otomanii, cam pe la al nostru castru Noviodunum de lângă Isaccea, însă pentru că întârzierea devenise prea mare, am chemat microbuzul în Orlivka să mergem spre Izmail. Între timp noi ne-am delectat la barul din sat cu nişte cârnaţi cu pâine şi bere… mâncarea campionilor la pene!
Orlivka8 Orlivka10
Drumul până în Izmail este o a doua necunoscută, doar GPS-ul l-a înregistrat, eu recuperam somnul pierdut, m-am trezit însă odată ajuns în oraş, unde ne-am oprit direct la plajă, tot acolo fiind şi ţinta noastră – muzeul militar – din păcate închis. Am observat repede cele două biserici de rit diferit ce convieţuiau în aceeaşi curte, dar pentru că destinaţia finală a zilei se afla la 80km depărtare, am încălecat pe microbuz şi şoferul i-a dat pedală.
izmail1 izmail
Popasul următor l-am facut repede, în Stara Nekrasivka, locul pe unde trece meridianul 25′ 20″, unde calculele distanţei dintre localitate şi Hamerfest din Norvegia au ajutat cercetătorii la stabilirea măsuratorilor planetei.
N-am fost prea atent, sau n-am reuşit să fiu, deoarece de la ieşirea din Izmail spre Kiliya, adică inclusiv până la monumentul cu pricina, drumul se transformase din “mers pe drum prost” în “mers prin tranşee”, de la atâtea zgâlţâituri somnul de frumuseţe fiind înlocuit cu o durere de cap . Festivalul de “heavy rock” va continua şi după plecarea din Stara Nekrasivka, asigurarea obiectelor din cabină şi ţinutul ferm de bănci devenind un lait motiv pentru ocupanţii microbuzului, pentru că şoseaua arăta la propriu ca după bombardament…
StaraNekrasivka1 StaraNekrasivka
Când soarele mergea spre asfinţit noi traversam o zonă plină de canale mai mici şi mai mari, pe lângă “râul” Kyslyts’kyi (de fapt un fel de braţ al braţului Chilia), semn că nu numai Ceauşescu a dorit transformarea Deltei Dunării în teren agricol. De altfel, din această zonă “amenajată” (unde degradarea post-comunistă se putea observa uşor) ce se întinde până la Vylkove, se aprovizionează cu orez toată Ucraina.
kiliya2 kiliya3
N-am rezistat să dăm din cap prea mult la concert şi la jumătatea drumului spre Kyslytsya am dat bicicletele jos din microbuz, iar pe vechiul (se vedea clar că nu fusese reparat niciodată de la inaugurare- câmp de batâlie numit şosea) am pedalat sinuos până în sat, microbuzul ajungându-ne doar la intrare… Ce vitezomani!
kiliya kiliya1
De aici, sus în maşină, “poate nu ajungem noaptea în Kiliya!”… dar aşa s-a întâmplat. Am ajuns după apus şi am făcut un mic tur “de onoare”, al străzii principale, destul de cochetă şi animată aş spune, cu clare urme de bunăstare rămase de când era portul prin care toate produsele moldovei ajungeau la mare. Am mai încercat să vedem o biserică veche dar ne-am lăsat repede pagubaşi şi ne-am îndreptat motorizaţi spre Vylkove unde urma să înoptăm.
Popasul de cină la “Delta”, un restaurant mare din Vylkove pe cât de chicios, pe atât de bine dotat şi garnisit cu mâncăruri, băuturi şi clienţi, a fost unul din momentele cele mai frumoase ale zilei. Ciorba din cinci feluri de carne pe care am mâncat-o, dar a cărei denumire n-am reţinut-o din păcate (la fel ca oricare alt cuvânt ucrainean), fiind foarte gustoasă şi hidratantă pentru călătorul cu stomacul sensibil. Să mai zic şi că au wifi? 🙂
restaurant-delta restaurant-delta1
După masă am mers la cazare, un apartament al gazdelor în puţinele blocuri din oraş, dar amenajat simplu şi frumos. Duşul şi patul au fost tot ce am mai văzut în faţa ochilor, oboseala acumulată peste zi făcându-şi simţită prezenţa încă de după cină.
Oare ce aventuri ne mai sunt rezervate mâine?!

Noapte bună!
Silviu


Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Copyright Bike Works © 2014. All rights reserved.

Posted 21/10/2015 by Silviu Negoita in category "Uncategorized

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *