Au trecut ceva zile de cand m-am intors din Turul Dunarii, insa pot sa va spun ca prima mea experienta de cicloturist a lasat urme destul de adanci incat sa imi amintesc cu placere fiecare zi petrecuta in sa in compania lui Mircea Crisbasanu si a locurilor si personajelor intalnite pe traseul echipei nr.1
Desi nu am fost chiar cicloturist ci am facut cercetare pentru cicloturisti, faptul ca am facut-o la fel ca si ei, din sa, a avut un efect de experienta cicloturistica.
Ca si concluzii, am tinut sa scriu acest post pe blog, in speranta ca poate putina mea experienta va ajuta alti doritori de “ture lungi” sa-si duca cu bine la sfarsit calatoriile.

Din start va spun ca cicloturismul este una din cele mai frumoase metode de a descoperi locuri noi, rimul ti-l faci tu, opririle si detour-urile asisderea, iar daca timpul total al calatoriei nu este o problema, poti sta cat vrei acolo unde gasesti locul care-ti atinge sufletul.
Am avut zile cand am mers mult si am stat putin prin localitati, pentru cercetare, la fel cum am avut zile cand am facut 30km sau am stat ore intregi intr-un loc admirand-ul sau asteptand pe cineva. Din mersul bicicletei apuci sa vezi arhitectura caselor vechi, sa dai buna ziua localnicilor si copiilor care te intampina cu “hello” caci cred ca esti strain, sa intrebi oamenii de o locatie sau alta fara sa “incurci circulatia”.

Fiind cu MTB-ul (are parti bune si parti rele) nu mi-a fost teama ca drumul nu e bun pentru masina pana acolo, sau sunt pietre si nu pot trece ci am pedalat pe orice tip de teren, indiferent ca au fost pe drumuri de pamant prin camp, pietris, asfalt prost/ gaurit sau drumuri asfaltate perfect.
Desi furca amortizata m-a ajutat pe alocuri, mountain bike-ul pe sosea te “tine” in spate putin, cauciucurile cramponate si mai late ruland mai putin zvelt decat cauciucurile mai inguste fara crampoane ale unei biciclete cross/trekking. Astfel ca daca va planuiti o tura cicloturistica si stiti ca va fi predominant pe asfalt, ati putea folosi cu succes furca fixa (mai ales daca aveti coburi si pe fata), de altfel recomandarile cicloturistilor inraiti pentru ture foarte lungi sau in zone izolate ducand cate o bicicleta cu minim de piese/ componente si un necesar cat mai mic de service. Ganditi-va de exemplu ca una e sa gasesti printr-o sat mai izolat un aparat de sudura sa-ti sudezi urechea rupta la furca fixa si alta e un service specializat pentru furca ta pe aer 🙂

Pentru un echilibru mai bun (in vant si la urcare/coborare de pe bicicleta) e bine sa aveti coburile/greutatea cat mai jos, exista portbagaje care au prinderea coburilor mai jos pe roata, asa cum le-am avut si eu, iar deasupra pe portbagaj sa va tineti lucruri usoare si/sau voluminoase gen izopren, saltea, sac de dormit, cort.
Dar intram prea in detaliu in tehnica si nu asta e scopul postului…

Revenind la oile noastre, am sa incerc sa explic “de ce” cicloturism si de ce nu “cu masina”. Facand cercetare, intrebam aproape pe orice locuitor al zonei, de locuri frumoase, oameni gospodari, mesteri, producatori locali sau orice cred ei ca ar fi “de vazut” in localitate, astfel afland de locuri si oameni nebanuiti care insa ne-au bucurat mintea si fericit sufletul. As fi aflat toate aceste lucruri daca eram cu masina? De exemplu tu, te-ai fi oprit la magazinul-birt din sat sa bei ceva rece ca sa afli de o pensiune catre care nu exista nici un indicator si nici o referinta gasita pe internet?

Te-ai fi oprit din drumul tau cu masina sa vorbesti cu cicloturisti australieni si sa le dai indicatii, iar profesorul din sat auzind discutia sa intre in vorba cu tine, pentru ca apoi sa-ti dea numarul de telefon al persoanei care te va gazdui la sfarsitul zilei (nu numai pe tine, dar si pe cicloturistul german intalnit la 30 de minute dupa ce toate acestea s-au intamplat)?

Daca erai cu masina, ai fi primit cadou din toata inima o sacosa cu placinte dobrogene si struguri doar pentru ca ai gresit usa si ai dat peste alti oameni frumosi? Daca nu erai cu bicicleta, ai fi cautat un loc “de pus cortul” la biserica din sat, ca apoi sa afli numarul de telefon si drumul catre singura moara de apa functionala din Dobrogea, sau ai pleca de acolo cu “ghid” care te duce la izvorul cu cea mai buna apa din Tulcea?

Daca n-as fi pedalat dupa masina granicerilor sa-i intreb de locuri de cazare, oare am fi gasit superba casa Varvara, povestea ei si frumosii oameni care au avut curajul sa zica “se poate!”?

Sunt doar cateva exemple care-ti spun cat de special ma simt cand calatoresc pe bicicleta, ca sunt primit altfel de catre localnici, indiferent ca ma privesc cu admiratie sau ca pe un nebun. Ar mai fi libertatea de miscare, aerul curat, fructele si produsele proaspete gasite la tot pasul si multe altele. Unul din lucrurile pe care il gasesti mai des in locurile izolate, e darnicia oamenilor simpli care desi au putin de oferit (sau cel putin asa cred ei), pun ce au mai bun pe masa pentru calatorul obosit.

Pentru vest-europenii intreprinzatori din localitatile mici de pe traseele cicloturistice europene, aceasta modalitate de turism este o sursa de venit serioasa. La nivel european vorbim de sume de ordinul miliardelor cheltuite de cicloturisti pentru servicii si produse in vacantele lor pe bicicleta, bani care ar trebui accesati si de ai nostri compatrioti situati de-a lungul Eurovelo 6 si 13 – mai exact lunca Dunarii, Delta si litoralul. Putini dintre ei insa sunt dispusi sa investeasca (chiar si putin), majoritatea asteapta “sa se faca ceva”. In calatoria noastra am incercat sa le deschidem putin ochii, sa le aratam ca exista surse alternative de venit pe care le pot accesa, cu putina bunavointa si munca. Unii sunt reticenti, altii deja au pornit pe acest drum si-i felicitam, toti insa ar trebui sa inteleaga ca trebuie macar o “cooperativa”, in care nu trebuie neaparat sa-i ofere clientului TOTUL, ci ca se pot strange mai multi oameni intreprinzatori ce ofera calatorului ce are/ poate mai bine: unul cazare, altul mancare, altul un tur al locurilor interesante din zona, altul activitati interesante sau inedite, s.a.m.d. Cel putin eu unul asa vad lucrurile.

Evident ca solutii exista daca “se vrea”, daca esti destul de incapatanat sa te lupti cu sistemul, daca nu esti inca resemnat, insa la tara tinerii (cei care ar trebui sa aiba aceste calitati) sunt din ce in ce mai putini, iar cei ramasi in urma trebuie urniti, invatati, sa faca altceva decat ce stiu. Chiar si asa, totusi cred ca se poate… totul e sa se vrea!

Personal calatoria aceasta a avut un efect de reconectare cu pamantul strabun, cu mine insumi si cu traditiile si obiceiurile de la tara, pe care desi in mare parte “le-am prins” cand eram mic, timpul le-a sters usor usor amprenta. E mare lucru sa “te regasesti”, sa iti fuga din minte lista “de facut” pentru saptamana urmatoare si sa te lasi dus (departe de media si internet) pe bratele intrebarilor mai mult sau mai putin existentiale, dar mereu actuale…

Tin sa multumesc tuturor celor care si-au adus contributia la aceasta frumoasa experienta, Mircea cu al lui “Turul Dunarii”, sponsorilor Giplast Balkans si Mausbike, dar si colegilor din Bike Works care au terminat cu mare succes ce incepusem impreuna: concursul de indemanare pentru copii “Juniorii Pedaleaza”! 🙂 Tuturor va multumesc!

Ca pentru sfarsit de concluzie, va spun doar atat:  incercati macar odata in viata, turismul pe bicicleta!

Silviu Negoita