May 21

Da-i cu glodu’ pan’ la ziua! – varianta Xc Race Sarata Monteoru

Buna ziua si bine v-am regasit. Incep relatarea evenimentului mai sus mentionat si anume ” XC Race Sarata Monteoru” organizat de XC Riders Buzau. Dupa multe planificari, discutii , vise si alte controverse am decis noi cei din Bike Works sa participam la acest concurs. Aparent aceste discutii au ajutat intr-un final si ne-am adunat undeva la 15 membri activi si simpatizanti. Cu ajutorul partenerului principal Giplast Balkans am putut incarca intr-o duba oferita de ei mai multe biciclete si astfel transportul a fost cu mult usurat.

10365557_841741192522300_724404704593635273_o

     Duminica 18 mai am incarcat bicicletele in duba pusa la dispozitie de sponsorul nostru Giplast Balkans, am mai pus si pe masini si dusi am fost. Stresul de pana in ziua concursului a fost cel evident – oare cum o sa fie vremea? Ei bine… vremea pe tot parcursul zilei de concurs a fost cum nu se putea mai buna: soare puternic , mici adieri de vant… ideala pentru o competitie. Insa stresul simtit de fiecare din noi inca dainuia… oare cum o fi traseul dupa o saptamana de ploi torentiale? Si raspunsul nu a intarziat sa apara. La ora 10.30 s-a dat startul comun. Prima parte a fost o urcare pe asfalt destul de lunga, de aici o mare parte din concurenti au recurs la inevitabilul push-bike. Apoi s-a intrat pe off road unde urcarea a continuat. Toate bune si frumoase…eu cel putin ma relaxasem cand am vazut pamantul uscat cu mici pete de umezeala pe ici pe colo. Stress-ul incepea sa dispara… asta pana cand am intrat cu adevarat in padure si acolo a inceput adevarata competitie. Noroiul era ca la el acasa , balti in care puteai lejer sa-ti scufunzi roata intreaga (avantaj 29er-ii), urcari in care trebuia sa iei bicicleta in spate sau chiar sa o arunci in fata si apoi sa vii si tu dupa ea. Pe unele portiuni , nefiind ajutat de incaltamintea care aluneca continuu a trebuit sa ma agat de copacii de pe marginea drumului si sa ma ajut de ei pentru a putea urca , tragand dupa bine Scott-ul meu de 13kg care dupa acumularea de glod parea ca avea acum pe putin 30. Dupa urcarile grele au urmat si niste coborari spectaculoase si tehnice… deliciul meu as putea adauga. Daca pe urcari am suferit, m-am relaxat pe coborari si zambetul mi-a reaparut.

10334345_873231709360143_6178176018522756882_n

     Am reusit sa termin cursa intr-un timp decent situandu-ma undeva la jumatatea clasamentului… dar ca amator ce ma aflu m-am bucurat ca am reusit sa o termin si sa ma si distrez copios impreuna cu ceilalti “suferinzi” de pe traseu. Dupa ce am terminat toti cursa am stat si am povestit ore intregi despre fiecare portiune a traseului si ce peripetii am mai intalnit pe drum. Cred ca pana la urma stress-ul pe care-l credeam noi a fi traseul cu noroi a fost de fapt punctul forte al distractiei. Intreband colegii,  majoritatea au concluzionat ca a fost o experienta grea dar placuta.

     Mi-a placut , cu sau fara noroi cu siguranta in 2015 ma voi intoarce la acest eveniment. Il recomand si celor care au avut dubii daca sa vina sau nu.

Terminat si afara ,

LeeView

Category: LeeView | LEAVE A COMMENT
February 15

Roata baaaa! … pe gheata

A fost odată cam saptamâna trecută , mai exact pe 9 februarie pe la Iaşi un minunat eveniment la care nu aveam cum să nu ne prezentăm – pe numele dânsului “Roţi pe Gheaţă”, organizat de Iaşi bike.  Trecut-am cu bine de illo tempore , să relatăm în continuare.

După îndelungi discuţii în prealabil , ca o fi înzăpezit , că o fi drumul plin de gropi… că or fi balauri şi dragoni pe drum, ne-am hotărât că duminică la ora 5 a.m. să plecăm spre Iaşi. Camarazi de drum au fost – Radu Dodu în calitate de conducător auto , decan de vârsta şi deschizător de drumuri; Florin Mârza şi Georgian Patriche . În afară de ceţăul dens şi aprig care a încercat să ne întârzie sosirea, pe drum notabil… doar faptul că unor oameni ar trebui să li se interzică sportul cu volanul în mână , mai ales pe vreme dubioasă.

Am ajuns în apropierea Pădurii Ciric după spusele unui gps de-l aveam la îndemana, lume veselă, fie de la vinul fiert , fie de la dorinţa de a concura în acest prim concurs de MTB pe anul 2014. La start s-au aliniat după numărătoarea noastră add hoc în jur de 90 de persoane cuprinzând mai multe categorii de vârstă: de la 16 pana la 50 ani. Eu şi Radu ne-am înscris la tura de amatori, care consta în 3 ture de traseu – 3.5 km de tură, în total în jur de 11 km de pedalat. Aţi zice ok… banal… 11 km… ha! ce-i şi asta?… păi… or fi fost ei 11 km mari şi laţi… dar să nu uităm că evenimentul s-a numit “Roţi pe Gheaţă” şi s-au cam ţinut de cuvânt. Prima parte a traseului era o urcare, din păcate pentru unii mai grăbiţi, în mare parte single trail unde nu se prea putea depăşi, după care urma o semi coborare unde se putea accelera destul de bine şi cam acolo a fost adevarata competiţie , iar sfârşitul traseului a fost o buclă pe plat plină de gheaţă , pământ şi un pasaj improvizat peste un pârâu unde toate camerele de luat vederi erau montate (evident acolo au fost şi cele mai spectaculoase căzături).

Ca impresie generală mi-a placut , am terminat cu toţii întregi traseul şi râzând. Scopul nostru , cel puţin al meu şi al lui Radu, a fost să mergem să ne distrăm, să mai schimbăm peisajul şi să vedem ce-i cu acest concurs. Ne-a placut şi am hotărât să-l înscriem pe lista de evenimente anuale la care vom lua parte de acum încolo. Am fost, ne-am distrat, am îngheţat şi povestea v-am relatat. Pace.

1920963_318110201647393_921746112_o1512100_318110448314035_673917741_o

 

Lee View. Terminat si afara.

 

Category: LeeView | LEAVE A COMMENT